Breaking News. Moment istoric pentru monarhie! A renunțat la atribuțiile regale

Breaking News. Moment istoric pentru monarhie! A renunțat la atribuțiile regale

Scandal uriaș la Casa Regală a Angliei. Iar efectele sunt dezastruoase. Prinţul Andrew al Marii Britanii, unul dintre fiii Reginei Elizabeta a II-a, a anunţat în miercuri seară renunţarea la atribuţiile regale.

Decizia a fost luată din cauza scandalului generat de implicarea pe care a avut-o în cazul scandalului privindu-l pe miliardarul american Jeffrey Epstein.

Prinţul Andrew a anunţat că se va retrage din activităţile publice pentru „viitorul apropiat”. Andrew a declarat că manifestă „o înţelegere profundă” faţă de victimele miliardarului Jeffrey Epstein, care s-a sinucis în contextul în care era inculpat pentru agresiuni sexuale.

„A devenit clar pentru mine în ultimele zile că circumstanţele referitoare la fosta asociere cu Jeffrey Epstein au devenit o distragere majoră de la activitatea familiei mele şi de la acţiunile de valoare ale multor organizaţii şi fundaţii filatropice pe care sunt mândru să le susţin. De aceea, i-am cerut Majestăţii Sale dacă mă pot retrage din activităţile publice pentru viitorul apropiat şi mi-a acordat permisiunea”, a declarat Prinţul Andrew.

Totuși, Prințul Andrew al Marii Britanii, care a fost acuzat de o femeie de abuzuri sexuale în complicitate cu miliardarul american Jeffrey Epstein, a negat implicarea în aceste evenimente. Interviul analizează prietenia dintre prințul Andrew și miliardarul american Jeffrey Epstein, care, în luna august, s-a sinucis în celula sa de la o închisoare din New York.

„Sunt dispus să colaborez cu autorităţile în investigaţii, dacă mi se va cere”, a mai precizat Prinţul Andrew, citat de Sky News şi BBC.

Miliardarul american, un fost apropiat al lui Bill Clinton și Donald Trump, era arestat pentru trafic de minori, în New York și Florida, în perioada 2002 – 2005, fapte pentru care risca o pedeapsă de până la 45 de ani de închisoare. Miliardarul, care a murit la vârsta de 66 de ani, pledase nevinovat.

 

Ne puteți urmări și pe Google News