„Revoluționarul“ Cumpănașu branșat la contractele cu statul. Dovezile zdrobitoare

„Revoluționarul“ Cumpănașu branșat la contractele cu statul. Dovezile zdrobitoare

Vorbește despre sistem, critica corupția, clasa politică, numai că Alexandru Cumpănașu, candidat la Cotroceni, uită să pună că a fost un abonat fidel la contracte cu statul.

Ca fondator al ONG-ului AID, Cumpănașu a obținut, sub mandatul lui Liviu Dragnea la Ministerul Dezvoltării, finanțări substanțiale.

În urma unei anchete, jurnaliștii Rise Project, au scos la iveală faptul între 2015 și 2019, candidatul la prezidențiale Alexandru Cumpănașu a derulat afaceri cu statul de milioane de euro, pentru eliminarea corupției din administrația publică.

„În 2015, Alexandru Cumpănașu a devenit beneficiarul unui acord-cadru de exclusivitate cu Ministerul Dezvoltării, condus pe atunci de Liviu Dragnea. Un ONG fondat și condus de actualul candidat la funcția supremă în stat a devenit partenerul oficial al ministerului pentru proiectele pe fonduri europene. Și nu orice fel de proiecte, ci acelea legate de strategia anticorupție.

În 2017, în baza înțelegerii din 2015, s-a materializat primul contract. Valoare totală: 2,6 milioane de euro. Partea alocată Asociației pentru Implementarea Democrației (AID) – organizația lui Cumpănașu: 1 milion de euro.

La începutul lui 2018, o echipă de auditori de la Finanțe a constatat că Ministerul Dezvoltării și AID nu au respectat legea. Plățile au fost suspendate după ce Cumpănașu și ai lui au încasat câteva sute de mii de euro.

Cu banii blocați, Cumpănașu a chemat Ministerul Fondurilor Europene la raport la începutul lunii mai 2018 și a anunțat că a stabilit într-o ședință la care a participat și Rovana Plumb că legislația trebuie modificată. “Am stabilit astfel de comun acord mai multe aspecte vitale pentru absorbția banilor europeni: modificarea OUG 66 care este veche și depășită, ba mai mult a condus la nenumărate abuzuri ale statului asupra beneficiarilor prin neclaritatea și interpretabilitatea textelor (…) oprirea abuzurilor asupra beneficiarilor ce pot conduce la o absorbție scăzută etc.“, după cum a declarat pe 4 mai 2018.

Până în 2015 a avut contracte cu același minister. Între 2012 și 2015 a fost partener cu Dezvoltarea în proiecte cu o valoare totală de aproximativ 8,3 milioane de euro.

În intervalul de timp în care Cumpănașu a gândit și implementat strategii anticorupție, România și-a consolidat locul în topul țărilor UE în care s-au dat cele mai multe tunuri cu bani europeni.

Actul care autoriza strategia de urma căreia a beneficiat Cumpănașu a fost semnat de secretarul de stat Sevil Shhaideh în numele lui Dragnea. Și-a dat avizul și Ionela Vasile de la direcția juridică.

Documentul a primit și binecuvântarea birocratică a lui Mihai Busuioc, actualul șef al Curții de Conturi, care era secretar general adjunct la Dezvoltare.

„Pe 6 iunie 2017, de la cabinetul ministrului a plecat ordinul de finanțare a proiectului anticorupție făcut în parteneriat cu AID-ul lui Cumpănașu. Și așa au început să curgă facturile. AID a cerut spre decontare și a primit, în total, 313.000 euro. Șaizeci la sută din bani s-au dus pe salariile echipei de management și pe onorariile experților. Cumpănașu a încasat 21.000 euro în calitate de expert, Gabriela Baltag, soția sa, a rotunjit veniturile familiei cu încă 35.000 de euro.  Când l-am întrebat ce studii a realizat pentru acești bani, Cumpănașu s-a eschivat și a declarat că ar face o ilegalitate dacă ne-ar spune deoarece materialele aparțin ministerului Dezvoltării”, a consemnat Rise Project.

O sumă similară ar fi încasat și jurnalistul Alexandru Ferariu, partener de afaceri al lui Cumpănașu, cel de la care prezidențiabilul ar fi împrumutat suma de 300.000 e euro, cum cum se arată în CV-ul său.

În replică, Ferariu a declarat pentru Centrul pentru Investigații Media că împrumutul a fost stins încă din 2016 și că nu înțelege de ce Cumpănașu a declarat acum acel împrumut, informează b1.ro.