Autobiografia actorului a aparut in romaneste.

Exista peste 12 carti despre Marlon Brando, dar o singura autobiografie scrisa de genialul actor. Sub titlul „Cantece invatate de la mama”, cartea a aparut in 1994 si este elaborata impreuna cu un jurnalist profesionist, Robert Lindsey, fost corespondent pentru „The New York Times”, colaborator, printre altele, si cu presedintele Ronald Reagan la autobiografia acestuia, „An American Life”.

„Cantece invatate de la mama” este un titlu care poate induce in eroare, cartea abundand de amanunte inedite si picante, prezentate insa cu mult umor si autoironie.

Astfel, misterul care inconjoara de 30 de ani scenele de sex din controversatul „Ultimul tango la Paris” (1972) se risipeste: Brando marturiseste ca, in pofida dorintei regizorului Bertolucci, nu a putut face nimic, penisul sau nemaivrand sa-l asculte („era de marimea unei alune”). In celebra scena de sex anal, doar... untul utilizat pentru lubrifierea Mariei Schneider a fost real.

In compensatie, actorul povesteste numeroase aventuri erotice, alese dintre sutele de femei pe care le-a avut. Printre ele, diva Marilyn Monroe, pe care Brando nu a ratat-o si cu care a avut o relatie pasionala.

Povestea adevarata a vietii actorului, probabil cel mai influent din intreaga istorie a cinematografului american, care-si deapana propriile lui amintiri, a fost tradusa de Ana-Maria Negrila, in colectia „Biblioteca Rao”. Spre deosebire de cartile mai vechi despre artistul si omul Brando, pline de inexactitati, senzationalism si lucruri dupa ureche, avem aici punctul de vedere al actorului, cel mai avizat pentru a-si descrie fabuloasele experiente.

Rezultatul nu este ceva fad si tern, care, prin nesinceritate, mai mult ascunde decat dezvaluie, cum este cazul altor volume de tipul „Povestea vietii mele”, ci, datorita radicalismului si abordarii frontale a povestitorului, este o carte cu totul deosebita, plina de umor, emotionanta, (auto)ironica, furioasa si onesta.

Talent si suferinta

Gestul (unic in istorie) de a refuza Oscarul - in 1973 a trimis la ceremonie, in locul sau, o reprezentanta a nativilor americani, pentru a da citire unui text de protest - nu a fost unul intamplator si de fatada, ci reprezinta structura profunda a acestui artist etern revoltat si chinuit, considerat de majoritatea zdrobitoare a criticilor de film si spectatorilor cel mai important actor de cinema al tuturor timpurilor.

De altfel, Anthony Quinn, colegul sau de platou in „Viva Zapata!”, ii spunea Annei Kashfi, prima sotie a lui Brando: „Admir talentul lui Marlon, dar nu invidiez durerea care l-a produs”.

AMINTIRI INCITANTE

„Cantece invatate de la mama”

Ca si filmele lui Brando, autobiografia sa nu plictiseste nicio clipa si cine s-a delectat cu filmele acestui „leu” mereu tanar al filmului american va avea o placere intacta citind si aceasta carte.

Actorul Brando nu este diferit de omul Brando, el a asimilat perfect „Metoda” stanislavskiana de la Actor’s Studio, iar impetuozitatea scrasnita a filmelor lui Elia Kazan din anii ‘50 - „Un tramvai numit dorinta” si „Pe chei”, cele care l-au lansat si au creat instantaneu legenda Brando - s-a confundat cu modul sau de viata, pana la lunga agonie din anii ‘80-2000.