Fiica vedetei TVR a venit pe lume ieri, la ora 14.45, chiar daca operatia de cezariana era programata pe 22 decembrie, de ziua de nastere a Andreei Marin.
Conform doctorului Bogdan Marinescu, nasterea a decurs fara probleme, iar micuta Ana Violeta a luat nota 10 pe scara Apgar si a avut o greutate de 3,250 kilograme.
In varsta de 33 de ani, fosta prezentatoare a emisiunii „Surprize, Surprize” a nascut prin cezariana la Spitalul „Panait Sarbu” din Bucuresti. Acum se reface intr-o rezerva a spitalului.
Cu doar cateva zile inainte de nasterea fiicei ei, Andreea Marin a aparut pe coperta revistei „Tango”. Pozand in tinute provocatoare, gravida anului a aratat ca si femeile insarcinate pot fi senzuale. Si chiar daca nu a pozat goala, asa cum multe staruri obisnuiesc sa faca, sarcina Andreei Marin a fost pusa in evidenta printr-o vestimentatie transparenta.
Vedeta de televiziune, care a mai ramas pana acum insarcinata de doua ori, nu a reusit sa duca la termen decat ultima sarcina, celelalte fiind extrauterine. Acesta a fost motivul principal pentru care, imediat dupa casatoria cu Banica Jr., pe 14 ianuarie 2006, in Statele Unite, a inceput un program de fertilizare. Chiar daca neaga in continuare faptul ca a apelat la tehnica de fertilizare in vitro, investigatiile si tratamentele medicale realizate au avut un rezultat in primavara, cand Andreea Marin a ramas insarcinata.
Probleme la ultima vizita medicala
Cu o zi inainte de nasterea fiicei ei, Andreea Marin a facut o vizita la maternitate, pentru a se asigura ca toate detaliile legate de nastere sunt stabilite. Insa popasul la cabinetul doctorului Marinescu nu a fost lipsit de peripetii. In graba ei, fosta „Zana a Surprizelor”, nu a mai acordat atentie regulilor de circulatie si a parcat masina in fata maternitatii, blocand alte masini. Unul dintre soferi a zgariat BMW-ul vedetei cu cheia si a deteriorat una dintre oglinzile laterale.
Planuri pentru 2008
Din ultimele declaratii ale prezentatoarei TVR, ideea de a avea doar un singur copil nu o multumeste. Proaspata mamica isi doreste ca, in scurt timp, sa mai ramana insarcinata macar o data si sa repete experienta nasterii.
In ceea ce priveste activitatea profesionala, anul viitor va fi unul mai linistit, astfel incat toata atentia ei sa se indrepte spre noul membru al familiei Banica. Cu toate acestea, Andreea nu-si va abandona proiectele, continuand sa se implice cu moderatie in realizarea acestora.
FAMILIE
Stefan Banica Jr. este de doua ori tatic
> Cifra 2 pare sa ii aduca noroc lui Banica. Insurat de doua ori, cu Mihaela Radulescu si apoi cu Andreea Marin, cantaretul este acum si tatal a doi copii: un baiat de 4 ani, Radu Stefan, din relatia cu Camelia Constantinescu, si fetita Ana Violeta, cu sotia sa actuala.
> Pentru ca a dorit ca acest sfarsit de an sa-l petreaca alaturi de fetita lui, Banica si-a anulat toate concertele programate pentru finele lui decembrie.
> Cu toate acestea, nasterea Anei Violeta, mai devreme decat era asteptata, l-a luat prin surprindere, mai ales ca aseara era programat al doilea eveniment din seria Concertelor de Craciun, cu care Banica si-a obisnuit publicul de cativa ani.