"De-a v-ati ascunselea", "Hotii si vardistii", "Lapte gros", "Leapsa" sau "Sotron" au fost inlocuite pe nesimtite de copii cu jocurile pe calculator, skateboardul si ATV-ul.

De cate ori venind de la serviciu ati dat peste copii jucandu-se in grup, plini de energie, jos la scara? Cand a fost ultima data cand ati strigat de la balcon: „Mai lasati galagia”, deranjati de zarva si de tipetele prichindeilor care se fugaresc sau mijesc in gura mare sub geam?

Jocuri ca „Baba oarba” sau „De-a v-ati ascunselea”, „Hotii si vardistii” sau „Ratele si vanatorii”, „Imparate, imparate, cat e ceasul la cetate?”, „Leapsa” sau doar „Fugarita”, „Apa, apa, Foc, foc”, sau „Lapte gros”, care ii mobilizau in fiecare dupa-amiaza pe micutii generatiilor trecute, spre disperarea vecinilor, aproape au disparut din lista copiilor de astazi.

Fetitele o imbraca si o machiaza pe Barbie virtual, pe calculator. Baieteii au de la varste fragede ATV-uri, masini de Formula 1 in miniatura si playstation. Locul de joaca al copiilor s-a mutat in parcuri, in parte pentru ca spatiile de langa bloc au fost inghitite de parcari, masini sau pentru ca vecini zelosi au ingradit orice bucata de spatiu verde.

Psihologii avertizeaza ca timpul copiilor in aer curat s-a imputinat, calculatorul castigand detasat. Sociologul Alfred Bulai opineaza ca modul in care se joaca copiii este chiar oglinda societatii in care traim, jocul lor fiind influentat de ceea ce se promoveaza in societate.

„Imbrac papusa, si-o machiez pe calculator”

Alexandra si Crina sunt vecine de bloc, locuiesc langa Piata Ramnicu-Sarat. Dupa ce Alexandra, care este in clasa a II-a, se intoarce de la scoala, da o fuga la Crinuta, care are numai 5 ani.

Cu acordul mamelor, ies cuminti cu rolele in fata blocului. Nu-si fac prea mult vant ca nu prea au spatiu si nici una dintre mame nu are azi timp sa iasa cu ele pe strada. „Din pacate, nu prea au unde sa isi consume energia. Eu nu am timp sa ies. Am serviciu, am apoi grija de bebelus, mai fac si mancare, si curat... Cand sa mai si ies?”, spune mama Adrianei.

Cum sta mai mult prin casa, Alexandra se joaca singura, cu papusile... pe calculator. „Este un joc, Barbie se cheama. Si pot sa imbrac papusa, o machiez daca vreau, apoi o dezbrac la loc si o iau de la capat”, rade Alexandra, tinandu-si echilibrul pe role. Cand se plictiseste de jocul asta, trece la altul: „Am niste ponei si trebuie sa-i sar peste tot felul de chestii...”. 

„Jucam v-ati ascunselea in gradinita, dar au pus gard”

Costi, Alex si cu Costi (o sa le spunem Costi 1 si 2) sunt trei pusti de clasa a IV-a care joaca fotbal in gradinita din fata blocului lor. E singurul sport pe care pot sa il mai practice in cartier, pe langa mersul cu tricicleta. Au apucat sa joace si „De-a v-ati ascunselea”, dar nu prea mult, ca s-au sesizat vecinii. „Ne jucam in gradinita alaturata, dar cum alergam, am rupt, cred, niste flori. Si vecinii au facut gard. Printre masini nu prea ne putem juca”, spune bosumflat Costi 1. Baietii sunt in echipa de fotbal de juniori la Dinamo, de aceea practica mai des acest sport.

„Am un joc unde umbli prin oras si bati oameni”

Cand nu sunt jos, la scara, recunosc ca sunt sus, in fata computerului. Baietii lasa jocul si povestesc „aventurile” virtuale: „Eu joc Counter Strike si Need for Speed”, sare Alex. „Iar eu, intervine Costi 1, am un joc in care umbli asa prin oras si poti sa bati oameni”. Costi 2 detalieaza: „Da, cu pumnii, sau daca vrei ii impusti cu pistoale. Ai tot felul de misiuni”.

Se joaca singur

In Parcul Titan, Andrei Vlad joaca fotbal cu taticul lui. Mami se uita de pe margine. La cei 5 anisori, Andrei nu are voie singur afara. Parintii au terminat serviciul si si-au facut timp sa iasa pe seara cu el, la aer curat.

„Nu ai cum sa lasi copilul singur, sunt atatea pericole in jur”, explica mama. Ea spune ca Andrei iese foarte mult afara, de multe ori cu bunicii si, uneori, cu ei, cand vin mai devreme de la lucru. Cat sta acasa, micutul are un univers de jucarii cu care sa se joace: „I-am luat de toate. Are colectie de masini, de animalute, de basculante... de ursuleti”. Numai ca se joaca singur. Are totusi cativa prieteni cu care se intalneste cand merge sa faca skateboard.

„Am un ATV, cu benzina, si o masina de Formula 1”

In locul de joaca special amenajat pentru copii din Parcul Tineretului, trei bunici isi freaca ingrijorati mainile pe banci, in timp ce nepoteii se dau in leagane. Daca n-ar fi ei, bunicii, Matei, Daniel si Cristi ar fi acum in casa. „Au noroc de noi. Multi copii stau la ora asta inchisi intre patru pereti”, zice bunica lui Daniel, Constanta.

Dupa ce se plictisesc de leagan, baieteii au de treaba cu stransul de ghinde. „Facem un concurs: cine strange mai multe, castiga”, spune Matei. Cand concureaza la ghinde, Matei, in varsta de 5 ani, se plimba cu motorul.

„Am un ATV, cu benzina, si o masina de Formula 1”. Bunica, Florica Miclea, aproba. „Da, are intr-adevar niste masini, mai mici, asa, pentru copii. Si noua ne e cam teama, ca merge asa cu o viteza...”, zice bunica cu o mina ingrijorata.

SPECIALISTI

„Jocurile lor sunt oglinda societatii in care traim”

Psihiatrul Laura Mateescu este de parere ca fenomenul nu este unul ingrijorator, daca parintii stiu sa echilibreze corect programul copiilor. „Trebuie sa stea si la calculator, pentru ca au nevoie sa invete cum se utilizeaza, dar cu moderatie. Parintii sunt cei care trebuie sa aiba grija de asta”, explica Mateescu. Doctorul spune ca tendinta celor mici de a petrece timpul liber in fata computerului poate duce la „probleme in a-si dezvolta abilitati de comunicare si relationare”.

Copiii generatiei de astazi ies foarte rar din casa neinsotiti, stau mai mult timp singuri acasa si, ceea ce este mai grav, se joaca singuri. Pentru aceasta situatie, Sandra Lepoiev, psiholog Mind Care, are o explicatie.

„Este o evolutie socio-economica, din care cei mici au si de castigat, dar mai ales de pierdut. Ei nu prea invata acum jocul cu ceilalti copii. Nu mai au spatii de joaca printre blocuri, special amenajate pentru ei. Masini sunt peste tot, pericole la tot pasul”. Din experienta profesionala, Lepoiev a ajuns la o concluzie trista: „Copiii nostri sunt ingrozitor de plictisiti. Traiesc o rutina: merg la scoala, vin acasa, mananca, intra pe calculator, pe internet”.

Sociologul Alfred Bulai relationeaza jocurile generatiilor de copii cu societatea in care ele se desfasoara. Astfel, precizeaza specialistul, „jocurile celor mici sunt, de fapt, oglinda societatii in care traim, una tehnologizata, pe repede-inainte”. Bulai considera ca „ei doar aleg din ce le ofera societatea”. O alta problema, aparuta in ultimii ani, este polarizarea sociala, care ingreuneaza relatiile dintre copiii cu statut social diferit, sesizeaza Bulai.

TUDOR CHIRILA

„Exploram santiere si furam tevi pentru cornete”

Tudor Chirila s-a jucat la bloc in copilarie, pe Mihai Bravu si Stefan cel Mare. „Exploram cu baietii santiere in constructie, era un univers minunat”, isi aminteste Chirila.

De-acolo fura tevi de plastic ca sa traga apoi cu cornete. Erau multi copii, o gasca mare de 12-14 prieteni, care faceau tot felul de nazdravanii. „Jucam, de exemplu, un joc care se chema „tigaite”. Faceam cerc in jurul a tot felul de surprize de gume si ne aruncam intr-acolo portofelul in care pastram colectia. Cine arunca mai aproape le castiga pe toate”, rade Chirila.

Isi aminteste cu nostalgie si de carucioarele pe rulmenti, pe care si le faceau si se trageau cu ele, dar si de faptul ca obisnuiau sa faca schimb de haine. „Ne ziceam: „Da-mi si mie geaca ta, s-o port doua zile”, si-o luam”.

Tudor Chirila spune ca se crea un spirit de echipa, care era foarte important. „Mai tarziu, reuseam sa ne integram foarte bine in alte locuri in care mergeam. Copiii din ziua de azi sunt foarte singuri.”

ION ILIESCU

„Jucam turca intr-o microcolectivitate” Fostul presedinte al Romaniei Ion Iliescu a copilarit in Oltenita pana la varsta de 8 ani si isi aminteste ca avea destule jocuri preferate. Fotbalul era pe primul loc.

„Ne confectionam singuri mingea, din tot felul de resturi de carpe. Eram o microcolectivitate de copii”, isi aminteste Iliescu. Juca si turca si cunoaste si acum mecanismul: „E un fel de oina romaneasca. Se foloseste un bat lung de 10 cm si lat de 4 cm, ascutit la varf. Se manevreaza in asa maniera incat cine arunca mai departe prin intermediul acestui sistem de operare castiga”, explica detaliat Iliescu.

Isi aminteste ca destul de jucat in „microcolectivitatea” din Oltenita era si aruncatul pietrelor la tinta, un fel de petang frantuzesc. „Aruncam cu pietre, in loc de bile de metal, si cine reusea sa plaseze piatra mai aproape de obiectiv castiga jocul”. Presedintele postdecembrist spune ca juca si „Baba-oarba”, dar mai ales el si prietenii sai inventau diverse jocuri.

EMIL BRUMARU

„Pana la 32 de ani jucam ascunselea la Tanasache”

Poetul Emil Brumaru a copilarit in mai multe locuri, si fiecare dintre ele venea cu jocurile lui. „La Belcesti, in judetul Iasi, am facut clasa a II-a si a III-a. Tata era sef de halta, deci locuiam intr-o gara. Tin minte ca ma jucam poarca. Stai in fata unui perete si arunci in el nasturi. Daca nasturele celuilalt, care a aruncat dupa tine, se apropie de-un deget de-al tau, atunci iti ia nasturele. Jucam asa intr-o dulce nebunie si mereu ramaneam fara nasturi”.

A jucat si fotbal prin maidanele de la periferia Iasiului, dar mai ales „De-a v-ati ascunselea”, la Dolhasca, cand deja era medic, la 24 de ani. „Era un prieten care avea o casa mare, cu livada si acareturi, si moara, Tanasache il chema. Mergeam cu totii la el, medici, profesori, ne adunam acolo. Si ne ascundeam prin acareturile lui. Era foarte sexy chestia, ca ne mai ascundeam cate doi si ne pierdeau aia urma.” Astfel, Brumaru s-a jucat „De-a v-ati ascunselea” la Tanasache, de la 24 la 32 de ani.