Model Ford exclusiv pentru Craiova

Model Ford exclusiv pentru Craiova

Compania americana Ford va construi la Craiova un autoturism proiectat exclusiv pentru uzina din Romania.

Americanii de la Ford s-au hotarat: isi vor concentra productia de la Craiova pe un model de autoturism proiectat exclusiv pentru uzina din Romania, ne-a declarat ieri Lyle Watters, directorul pentru strategii in afaceri al Ford Europa si negociatorul-sef in cadrul privatizarii Automobile Craiova.

Astazi se va semna si ultima varianta a contractului de privatizare, cea in limba romana, la Craiova.  „Nu putem da detalii despre masina care va fi produsa, dar vreau sa subliniez ca ea va fi produsa exclusiv in Romania”, a spus Watters, precizand doar ca va fi un autoturism de talie mica. Totusi, romanii vor trebui sa mai astepte pana vor vedea prima masina care va iesi pe poarta fabricii.

„Vrem sa pornim productia pana cel tarziu in primul trimestru al anului 2009”, a adaugat oficialul Ford. Acest lucru va fi posibil daca producatorul american va reusi sa investeasca o buna parte din cei 675 de  milioane de euro, suma asumata odata cu depunerea ofertei pentru automobile Craiova, in modernizarea fabricii. „Primul pas va fi sa investim in oameni, apoi in modernizarea uzinei, a liniei de productie si a echipamentelor”, a afirmat Watters.

Expertii Ford vin in cateva saptamani

Cei 3.900 de angajati ai Daewoo Craiova nu-si vor pierde locurile de munca nici dupa venirea  americanilor. „Nu numai ca vom mentine actualii angajati, dar vrem sa dublam numarul muncitorilor si sa angajam, in principal, romani”, ne-a mai spus Watters. In plus, actualii manageri ai Daewoo Craiova vor ramane in functii si vor fi supervizati de cel putin patru-cinci experti ai Ford. „Nu am discutat cu angajatii inca, dar sunt sigur ca vom gasi aici oameni competenti”, a incheiat Watters. 

Ne puteți urmări și pe Google News