Legendarul cineast suedez, care a influentat regizori de marca, de la Tarkovski la Lars von Trier, s-a stins pe Insula Faro, unde traia retras.

Ingmar Bergman, una dintre legendele cinematografice ale secolului XX, a murit la varsta de 89 de ani pe Insula Faro. Fiica lui, Eva Bergman, citata de „Le Monde”, spune doar ca tatal ei s-a stins „calm si senin”, fara sa precizeze cand s-a intamplat tristul eveniment.

De noua ori nominalizat la Oscar, Bergman a influentat intreaga cinematografie de arta europeana cu cele peste 50 de filme ale sale. Reputatia internationala si-a castigat-o cu unul dintre cele mai puternice filme, „The Seventh Seal”/”A saptea pecete” (1957), in care un cavaler cauta raspunsuri despre viata si despre Dumnezeu in timp ce joaca sah cu Moartea.

Cu trei dintre filmele sale, legendarul cineast a luat Oscarul pentru film strain: „The Virgin Spring”/”Izvorul fecioarei”, in 1961, „Through a Glass Darkly”, in anul urmator, si al treilea in 1982, cu „Fanny si Alexander”. Regizorul american Woody Allen l-a numit „cel mai mare cineast” cand Bergman a implinit 70 de ani.

Figura severa a tatalui

In multe dintre filmele sale, Bergman aduce tensiunile din viata sa reala: cele dintre parinti si copii, dar si pe cele dintr-un cuplu. Crescut intr-o atmosfera extrem de rigida si severa de catre tatal sau Erik, pastor lutheran, cineastul surprinde figura acestuia in multe dintre personajele sale.

Intreaga tragedie a pastorului puritan apare in filmul  „Winter Light” (1963), pe care cineastul a recunoscut ca l-a facut inspirat de o scena din viata tatalui sau. Personajul din acest film trece printr-o chinuitoare criza de credinta, iar personalitatea sa rece, austera, extrem de introvertita nu-l lasa sa se apropie nici macar de femeia pe care o iubeste. Cineastul a fost apropiat de mama sa, Karin, o persoana foarte mandra si voluntara, pe care o considera cea mai buna prietena a sa.

O viata de film

Nu doar modul in care a fost educat l-a influentat pe Bergman, fie ca doar a regizat sau a scris si scenariile. Cineastul s-a casatorit de cinci ori si a avut noua copii, iar tensiunile vietii de cuplu apar ca tema recurenta in creatiile sale. Despre viata sa, Bergman insusi a vorbit in trei carti: „Lanterna magica” (1987), „Imagini” (1993) si „Copii de duminica” (1994), toate ecranizate de fiul sau Daniel.

„Mi se pare unul dintre cei mai autentici artisti. Backgroundul sau familial si educational si-a pus amprenta asupra operei sale. El nu vorbeste despre lucruri pe care nu le cunostea”, explica Alex. Leo Serban, critic de film. „Acea cruzime din filmele sale vine din viata petrecuta in familia sa”, completeaza Serban.

Cu tot ce a luat din propria-i viata framantata, Bergman „a impus o viziune, un stil, iar influenta sa a fost covarsitoare”, spune criticul de film. „El a creat un gen special si multi au incercat sa-l copieze pe parcurs. In anii ‘70-’80, tinerii regizori voiau toti sa ajunga ca Bergman”, isi aminteste Irina Margareta Nistor.

Criticii de specialitate considera „Fragii salbatici”, „Persona” si „A saptea pecete” drept filmele sale memorabile. Alex. Leo Serban explica insa ca tinerii cinefili nu-l cunosc prea bine pe Bergman pentru ca opera sa „presupune un anumit tip de maturitate emotionala pentru a fi gustata”.

La moartea sa, publicatia franceza „Le Monde” ii descrie opera drept „ingreunata de toate grozaviile umanitatii si, in acelasi timp, usoara, locuita de gratie si sublim”.