Un nou val de vijelii, grindina si ploi torentiale se va abate asupra Romaniei incepand de azi dupa-amiaza.
Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis atentionare „cod galben” pentru toata tara, in intervalul 10 iulie (ora 15.00) - 12 iulie (ora 09.00). Meteorologul de serviciu de la ANM spune ca fenomenele ce vor incepe de azi dupa-amiaza vor fi similare celor de saptamana trecuta, doar ca, de aceasta data, cantitatile de precipitatii asteptate sunt mai mari.
„Marti, la jumatatea zilei, sunt asteptate intensificari ale vantului, ploi cu descarcari electrice si chiar grindina in nordul, vestul si centrul tarii. Dupa noaptea si dimineata de miercuri, intensificarile vantului, ploile si descarcarile electrice vor fi mai putin simtite in vest, centru si nord, fiind mai accentuate in sudul, sud-estul si estul tarii”, explica specialistul de la ANM.
Cu toate acestea, conform ANM, ziua de azi va fi calduroasa in toata tara, chiar caniculara in Oltenia, Muntenia, sudul Banatului si al Moldovei. Joi, dupa eliberarea de atentionare, temperaturile nu vor urca atat de mult incat sa avem o zi calduroasa, dar vremea va fi buna, cu maxime termice mai scazute. Vineri este asteptata o zi calda, urmand ca, in weekend, temperatura aerului sa indice din nou zile caniculare.