BICHIR: La revedere Marko Bela!

BICHIR: La revedere Marko Bela!

Florian Bichir: "Timp de 17 ani, UDMR-ul a refuzat sa se reformeze, sa dea posibilitatea crearii unor alternative sau curente politice in sanul sau".

Daca pe dl Tokes il calca trenul si trebuie organizate alegeri pentru postul din Parlamentul European, majoritatea romana sigur castiga, iar noi pierdem.

Suntem datori sa ne maximizam sansele, de aceea vor merge pe listele proprii. Ii putem oferi dl-ui Tokes un loc in primele trei pozitii de pe lista”, a declarat Szabo Odon, presedinte executiv al UDMR Bihor.

Scriam in urma cu o luna ca UDMR-ul s-a romanizat si cred ca am avut dreptate dupa ce am citit replica liderului UDMR Bihor data episcopului reformat Laszlo Tokes, care doreste sa candideze independent pentru un loc in Parlamentul European. UDMR-ul se afla intr-o criza profunda, identitara, si asta numai din cauza sa.

Timp de 17 ani, UDMR-ul a refuzat sa se reformeze, sa dea posibilitatea crearii unor alternative sau curente politice in sanul sau. S-a complacut in pragul sau electoral si s-a autoamagit ca, daca au pus copy-right pe termenul de maghiarime, asta este de-ajuns. La urma urmei poate asa si trebuie pentru ca partidele pe criterii etnice nu au niciun viitor in Uniunea Europeana.

Si, chiar in perioada interbelica, Partidul maghiarilor, infiintat in decembrie 1924, nu a avut succes pentru ca oamenii - poate mult mai relaxati si  mai europeni decat acum - votau programe politice, doctrine, si nu nationalitati.

Pierderea identitatii UDMR e reprezentativa prin jalea pe care o abordeaza Marko Bela: „Unii considera ca am intrat in UE si ca nu e nevoie de UDMR, pentru ca nu mai trebuie sa dovedim ca in relatiile romano-maghiare totul este in ordine”.

Pai nu-i corect? „Nu poti concepe problema etnica asa, ca pe una care poate fi rezolvata si dupa aceea ai scos-o de pe ordinea de zi”, incearca sa se explice liderul UDMR.

Adica, nu se stie, poate, poate se intampla ceva, vreo provocare, vreun Targu-Mures, ceva si, hop, e bine sa ai un partid acolo. Credeti ca Franta ar permite infiintarea unei uniuni democrate a corsicanilor sau a germanilor din Alsacia si Lorena? Exista in SUA un partidul al mexicanilor? Nicidecum!

Romanii au fost toleranti, cred ca acceptarea UDMR-ului a fost de bun augur si chiar cooptarea lor la guvernare. A demonstrat ca nu exista extremism, ca maghiarii se inteleg cu romanii. Vremea organizatiilor politice etnice a trecut, sa nu ne imbatam cu apa rece, precum Marko Bela.

Evident, exista partide etnice chiar in Occident, dar nicaieri nu sunt bine vazute. Iar ce omite domnul Marko Bela sa ne spuna este ca peste tot unde exista partide de acest gen exista si conflicte: Spania, Irlanda de Nord, Canada (unde francezii au incercat sa obtina independenta Quebecului). La noi, daca nu exista conflicte, care mai este rostul UDMR?

Oricum Uniunea Democratica a Maghiarilor din Romania este in moarte clinica. Nimic nu pare a o mai scapa, iar sondajele indica faptul  ca s-ar putea ca maghiarii sa nu mai intre in parlament. Vaietele liderilor UDMR la unitate suna a gemete. In Romania exista 1,5 milioane de maghiari, ceea ce inseamna 6,5% din populatie. Deci ar putea intra in parlament daca toti maghiarii ar vota UDMR.

Dar maghiarii de rand nu mai au incredere, s-au saturat si ei de imbuibatii lor, de cei care agita steagul maghiarimii pentru a se pricopsi. Iar implicarea in campania anti-Basescu, amestecarea in politica romaneasca a fost cantecul de lebada pentru UDMR.

Imi pare rau pentru Marko Bela, dar in curand va trebui sa lase politica si sa se intoarca la marea sa pasiune: poezia. Oricum, e un poet in politica. Viszont-latasra Marko Bela!

Cititi si pe blogul autorului: Fara Mila.

Ne puteți urmări și pe Google News