CARTEA SAPTAMANII: Ghidul misoginului

CARTEA SAPTAMANII: Ghidul misoginului

Sa fie misoginia un pacat mortal?

Exista femei misogine? Se poate face un portret-robot al misoginului? Sunt mai multe specii de misogini? Care ar fi reciproca acestei atitudini? Sa fie misoginia innascuta sau dobandita cultural? „Ghidul misoginului - mic tratat de calomnii” (Editura Nemira) e o colectie pestrita de citate care, desi nu face clasificari si subscrie la politica lui „no comment”, naste, dincolo de amuzament, intrebari interesante.

Avem de-a face cu misogini ce-lebri: „Femeia uraste sarpele din invidie profesionala” (Victor Hugo), „O femeie casatorita are mai multe amoruri proprii” (H. de Balzac), „Iubirea pentru femei e ca opera; te plictisesti acolo si totusi te duci din nou” (Gustave Flaubert). Cu misogini ai contingentului, adica cei care vorbesc din experienta: „Daca iubirea este contactul a doua epiderme, casatoria e boala de piele incurabila care se naste din prelungirea acestui contact” (anonim).

Cu misogini neputinciosi: „Pentru a satisface o femeie trebuie un cap de oaie, o inima de apas si salele lui Hercule” (B. Auerbach). Cu misogini metaforici: „Suspinele frecvente ale femeii provin din pricina constipatiei inimii” (Theophile Gautier).

Cu misogini matematicieni: „A fi cocheta inseamna a te fagadui la nouasprezece barbati si a nu te da decat la nouasprezece dintre ei” (A. Karr). Cu misogini mizantropi, cu misogini femei si, in fine, cu misogini inchipuiti sau indragostiti, poate cei mai savurosi dintre toti.

Temele de ridiculizare a femeii sunt cele deja devenite clasice: lipsa de spirit, cochetaria, moravurile usoare, migrenele, vorba lunga, piosenia de fatada, barfa veninoasa. Desigur, fiecare dintre ele, inclusiv migrenele, ar putea fi capitole si intr-un eventual „Ghid al mizandrei” (inversul misoginului), dar simplul fapt ca acest ghid-pereche nu s-a nascut inca e mai graitor decat orice duel.

Pana la urma, intelegerile sau neintelegerile dintre sexe au legatura tot cu rolurile invatate, asa cum ne arata inca o pilda din „Ghidul misoginului”. Un baiat trece pe la poarta casei unei fete, o zareste si ii spune: „Eu stiu la ce te gandesti acuma”. „Porcule!”, ii raspunde fata.

Ne puteți urmări și pe Google News