Razboiul de independenta al procurorilor

Razboiul de independenta al procurorilor

Liberalul Bogdan Olteanu si procurorul general Codruta Kovesi raman pe pozitii adverse.

Contestat de marea majoritate a procurorilor, parasit de subalterni, care il acuza de imixtiune si abuzuri, ministrul justitiei, Tudor Chiuariu, are un aliat de nadejde: premierul Calin Popescu-Tariceanu.

Facand abstractie de haosul care s-a instalat in justitie, de blocarea activitatii din minister si de vocile tot mai insistente care cer schimbarea lui Chiuariu, Tariceanu isi sustine alesul la sefia unui domeniu in care Romania risca activarea clauzei de salvgardare.

Premierul a preluat chiar si explicatia furnizata public de Chiuariu pentru tentativa de schimbare din functie a procurorului-sef Doru Tulus: „Dupa o perioada de doi ani, in care au fost prezentate multe dosare, este necesar sa fie observate si rezultate”.

Intre timp, un alt lider liberal, Bogdan Olteanu, continua razboiul deschis cu Parchetul General, insistand ca procurorii trebuie sa dea explicatii comisiei parlamentare. Motivul: sunt subordonati Ministerului Justitiei care, la randul sau, este subordonat parlamentului.

De cealalta parte, procurorul general al Romaniei, Codruta Kovesi isi mentine punctul de vedere si afirma ca procurorii nu au de ce sa fie audiati la parlament, in conditiile in care Parchetul a raspuns deja tuturor intrebarilor formulate de comisia de ancheta.

„Procurorii au fost confundati cu functionari, cu angajati ai guvernului sau cu angajati ai celorlalte organe ale administratiei publice”, arata procurorul general.

Laura Codruta Kovesi

Suntem magistrati si suntem independenti!

EVZ: Concret, de ce ati fost chemata pentru audieri la comisia parlamentara? Laura Codruta Kovesi: Din cate stiu, aceasta comisie verifica modul in care se fac interceptari. Mi-au fost solicitate niste date, le-am transmis aceste date.

In cererea formulata de presedintele Camerei Deputatilor erau specificate nume ale unor procurori de caz. Va puteti explica cum s-a ajuns la aceste nume? Nu. Eu am primit doar o „solicitare” de la domnul Bogdan Olteanu si folosesc ghilimelele pentru ca nu a fost o solicitare propriu-zisa, ci, mai degraba, un ordin sa dispun citarea acestor procurori.

Nu am primit niciun fel de motivatie, insa participarea acestor procurori nu poate fi realizata. Nu pentru ca procurorul general sau procurorul-sef DNA nu doreste acest lucru, nici pentru ca avem ceva de ascuns, ci, pur si simplu, pentru ca asa sunt dispozitiile legale.

Ingrijorarea mea a pornit de la faptul ca procurorii au fost confundati cu functionari, cu angajati ai guvernului sau cu angajati ai celorlalte organe ale administratiei publice. Al doilea fapt care m-a ingrijorat a fost ordinul care a fost dat.

Procurorul este magistrat sau este subordonat puterii executive?Tocmai asta este si ingrijorarea pe care mi-am exprimat-o vizavi de presedintele Camerei Deputatilor care, de ce nu, reprezinta autoritatea legislativa. Este foarte clar statutul nostru, este prevazut in lege, suntem magistrati si suntem independenti. Insa nu pot sa nu constat, eu si colegii mei, ca acest statut incepe probabil sa deranjeze si sper ca, in continuare, sa ramanem magistrati independenti.

V-a sunat vreodata domnul Chiuariu?Da, m-a sunat de cateva ori. Si eu l-am sunat pe dansul, ne-am si intalnit. Este normal sa colaboram, ca intre conducatori ai celor doua institutii. Am discutat despre problemele pe care Ministerul Public le are.

Domnul Tariceanu sau domnul Basescu v-au sunat vreodata?Singura data cand am vorbit cu domnul Tariceanu a fost la bilantul Ministerului Administratiei si Internelor. Cu domnul Basescu m-am intalnit la evenimente publice, am fost invitata de doua ori la Cotroceni, de 1 decembrie si la numirea procurorilor, deci numai in cadrul unor ceremonii oficiale.

Se tem procurorii ca vor exista schimbari intempestive, ca vor fi dati la o parte doar pentru ca instrumenteaza un anumit dosar?Exista tensiuni in randul procurorilor, exista, totodata, la nivelul Ministerului Public.

BOGDAN OLTEANU Procurorii se afla sub control parlamentar!

EVZ: Procurorul general al Romaniei a anuntat ca va inainta o plangere CSM in care va acuza de imixtiune in acti-vitatea procurorilor. Cum comentati? Bogdan Olteanu: Nu sunt lamurit daca este o plangere. Am primit o scrisoare, de data asta decenta, din partea procurorului general al DNA, domnul Daniel Morar, care m-a informat ca nu exista nicio intentie de a ascunde o informatie la nivelul DNA-ului, ca vor solicita punctul de vedere al CSM si, daca membrii acestuia vor fi de acord cu prezenta sa sau a procurorilor din subordine la comisia de ancheta, atunci ei vor sta la dispozitia comisiei.

Este un punct de vedere foarte rezonabil pe care il salut si la care voi raspunde chiar azi (ieri - n.r.) domnului Morar ca ii multumesc pentru colaborare.

In ceea ce o priveste pe doamna Kovesi, eu am sa-i reamintesc continutul articolului 132 din Constitutie potrivit caruia procurorii isi desfasoara activitatea sub autoritatea ministrului justitiei. Ministrul justitiei este membru al guvernului si se afla sub controlul parlamentului si, implicit, toate persoanele aflate sub autoritatea sa se afla sub control parlamentar.

Codruta Kovesi sustine in scrisoarea ce va este adresata ca exista o decizie a CSM prin care se interzice magistratilor sa fie audiati de parlament. Este o gluma. Vreau sa va amintesc ca procurorii din Romania, inclusiv procurorii generali, au mai fost audiati la parlament. Nu s-a intamplat nicio nenorocire.

Rostul unei comisii de ancheta este sa puna intrebari si sa afle adevarul, si nu sa intervina in dosare. Repet: nu ne intereseaza dosarele procurorilor. Chiar nu avem voie sa implicam o comisie in dosare aflate in cercetare penala. Suntem interesati doar de modul in care functioneaza institutiile publice.

Si, in aceste conditii, de ce au fost citati patru procurori si doi politisti? Acesti anchetatori lucreaza la anumite dosare. De ce nu va limitati la procurorul general? Noi nu avem nicio problema daca procurorul general are capacitatea sa ne dea informatiile care intereseaza comisia despre modul de lucru al subalternilor. In ceea ce-i priveste pe politisti, aici nu incape niciun fel de discutie. Ei sunt functionari de stat si au obligatia sa vina in fata comisiei.

Si cum ati ajuns tocmai la acesti procurori? Aici nu pot sa va raspund. Va sugerez sa il intrebati pe presedintele comisiei de ancheta, pentru ca aceste persoane au fost invitate de comisie pe baza informatiilor de acolo. Eu nu am acces la aceste documente. Le voi avea dupa ce comisia isi face raportul.

Cititi si ''Chiuariu s-a intalnit cu omologul sau din Luxemburg''!

Ne puteți urmări și pe Google News