Generatia frustrata

Generatia frustrata

Tinerii nascuti in tarile est-europene dupa prabusirea comunismului nu sunt interesati de valori precum patriotismul ori loialitatea fata de societate.

Sociologii sustin ca prima generatie care a crescut in Europa Centrala dupa caderea comunismului tinde sa fie stresata, individualista si nu este interesata de politica sau de implicare in societate, relateaza Reuters. Hanna Swida-Ziemba, profesor de sociologie la Universitatea din Varsovia, care a realizat un studiu printre tinerii polonezi, a declarat ca multi dintre acestia nu sunt interesati de valori cum ar fi cetatenia, patriotismul sau loialitatea fata de societate.

„Ceea ce este caracteristic este faptul ca obiectivul spre care tind, mai mult decat sentimentul unei lipse de siguranta, este aversiunea fata de lumea in care traiesc”, a explicat Swida-Ziemba. Cea mai clara dovada a acestei detasari fata de societatea in care s-au nascut tinerii din Europa Centrala poate fi observata in Polonia, unde aproximativ trei milioane de tineri au parasit tara si au imigrat, unii dintre ei permanent.

„Viata e stresanta aici”

Un studiu realizat anul trecut in Polonia arata ca aproape o treime dintre tineri vor sa calatoreasca sau sa se stabileasca intr-o alta tara pentru a obtine o alta viata si bunuri materiale pe care nu si le pot permite in tara.

Pawel Zaboklicki, in varsta de 27 de ani, care a parasit Polonia pentru a lucra in Marea Britanie in 2005 si s-a intors in tara un an mai tarziu, a precizat ca el si tinerii de varsta lui au plecat din tara in principal pentru a castiga mai multi bani. „Viata este stresanta aici. Esti permanent preocupat de lipsa banilor”, a explicat Zaboklicki.

Noile economii capitaliste ofera nenumarate posibilitati, precum si promisiunea tuturor bunurilor ce pot fi achizitionate cu bani, despre care insa tinerii spun ca nu si le pot permite.

Libertate si insecuritate

 

Alte vremuri, alte obstacole

Vladka Soudkova, mama a unei fetite nascute in 1989, relateaza cum a sperat ca, odata cu inlaturarea de la putere a regimului comunist, fiica ei sa beneficieze de libertatea de care ea a fost privata. In prezent in varsta de 18 ani, fiica sa Kristyna are oportunitatile la care Vladka si sotul sau nu au putut decat sa viseze.

„Sotul meu a iesit in strada pentru a participa la demonstratii, si eu am ramas acasa ca sa urmaresc evenimentele la televizor”, a explicat Vladka, in varsta de 45 de ani. „In acel moment am inceput sa speram ca fiicele noastre vor trai in libertatea pe care noi nu am avut-o. Acum putem spune ca dorinta ni s-a indeplinit”, a adaugat ea.

Aceasta libertate a fost insa insotita de insecuritate si de un grad de nesiguranta cu privire la viitor pe care parintii lor nu l-au cunoscut. „Copiii nostri au mai multe optiuni, dar acest lucru nu inseamna neaparat ca se descurca mai bine”, a declarat Vladka. „Cand eram tanara aveam bani sa cumparam un apartament, insa nu existau apartamente de cumparat”, a precizat Joanna Lipczynska, in varsta de 60 de ani, din orasul polonez Lodz. „Acum exista apartamente, insa nu avem bani sa le cumparam”,  a adaugat ea.

Copiii tranzitiei

 

Generatia ‘89 se fereste de politica

Copiii nascuti in 1989 ajung in acest an la varsta majoratului. Unii dintre ei vor intra la facultate, altii poate sunt deja plecati la munca in strainatate pentru a-si gasi rostul. Cert este ca tinerii din Romania nascuti in anul Revolutiei se incadreaza cu siguranta in sabloanele: stresati, individualisti, indiferenti fata de politica si societate, dupa cum spune sociologul Marius Pieleanu. „Sunt din ce in ce mai putin interesati de zona politica, de cea sociala, sunt extrem de critici la adresa functionalitatii institutiilor statelor”, adauga sociologul.

Ceea ce poate parea diferit pentru generatiile nascute in perioada comunismului se incadreaza, potrivit specialistilor, in modelul european de viata cotidiana. Majoritatea tinerilor de 17-18 ani nu sunt implicati in viata sociala si politica la aceasta varsta, este de parere sociologul Mircea Kivu.

„Pe tinerii nascuti in ‘89 ii intereseaza cum sa castige mai multi bani, cum sa traiasca mai bine, cum sa-si cladeasca o cariera pe competente si nu pe criterii politice”, este de parere Pieleanu. El considera ca acesta este un semnal de normalitate, o situatie care se regaseste in toate statele foste comuniste. (Eugenia Mihalcea, Vlad Odobescu)

Ne puteți urmări și pe Google News