Calin Hera: "Roman a lasat puloverul pentru o fusta. Pe Iliescu nu-l lasa trecutul. Ati vazut cu cata nonsalanta se juca de-a Marele Judecator?"
In aceasta propozitie sta un destin. Aceste cuvinte vorbesc despre cat de goale de continut sunt simbolurile contemporane. Pe Ion Iliescu nu-l lasa trecutul. Aici nu e despre destinul unui om. E despre tragedia unei tari. De ce acum? Pentru ca niciodata nu e prea tarziu. Pentru ca acum avem aceste documente. Pe cine intereseaza? Ar trebui sa intereseze pe toata lumea. Una e sa spui ca Iliescu a facut si a dres si alta e s-o vezi negru pe alb.
Slugarnicia care reiese din documentele publicate de EVZ e ceva obisnuit pentru politrucii acelor ani. Le stim limbajul, invadase intreg spatiul public romanesc. Cunoastem amestecul acela bolovanos-libidinos de lozinca, tupeu, subintelesuri, mierosenie si agresivitate. Fireste, la viata lor toti oamenii care au ocupat o pozitie cat de cat importanta in aparatul PCR au mancat rahat cu polonicul. Poate ca, la un moment dat, Ion Iliescu s-a infruptat ceva mai mult decat altii. Oricum, el a facut mai mult decat a vorbi, a slugarnici, a parveni politic. A distrus vieti.
Ati vazut cu cata nonsalanta se juca de-a Marele Judecator? Exista o expresie: a calca pe cadavre. Am vorbit mult, dupa decembrie 1989, despre procesul comunismului. Am ramas cu vorbele. In afara de Ceausesti si CPExisti, nimeni nu a raspuns pentru nenorocirile pe care le-a facut sub pretextul ca si-a slujit Tara, Partidul si Securitatea. Exemplu tipic de vini fara vinovati. Dar dovezi exista cu nemiluita, multe sunt vii si ne impung inca, zi de zi.
Pentru ca aceasta este alta observatie: nimic din ceea ce a facut Ion Iliescu dupa ce a luat puterea nu e intamplator. Totul e explicabil. Nu e de mirare ca au fost 17 ani de tranzitie grea, de convulsii sociale, de amestec buimac de valori si nonvalori. Zici mineriade, vezi imediat si prigoana studentilor din anii ‘50. Ce vini au avut „golanii” din Piata Universitatii? Ce vini cei ciomagiti de mineri? Ce vini au avut studentii obsedantului deceniu indepartati ca „elemente dusmanoase” pentru ca au sarbatorit (cum oare, cu apa minerala? cu o felie de paine alba?) ziua unirii la 24 ianuarie? Ce vina a avut studentul „turbulent” din anul III de la filosofie care „a propagat idei straine”?
Pentru toti acestia si pentru multi altii (zeci, sute, mii?), Iliescu a aplicat solutia finala: ex-ma-tri-cu-la-rea. Stiti ce insemna asta: un drum inchis, o buba la dosar. Inseamna ca respectivul putea sa-si ia adio de la o viata la care avea tot dreptul. Il trimitea in cine stie ce vagauna, la dispozitia cine stie carui mitocan, intr-o viata cenusie, fara speranta. Oare ce s-a ales de studentul de la filosofie, de visurile lui?
Oare cum a dormit Ion Iliescu in noptile multe care au urmat „indepartarii elementelor dusmanoase”? Probabil ca bine. Priviti-i fotografiile. Il vedeti cum raspunde intreband „Ce vina am eu? Asa erau vremurile, daca n-o faceam eu, o facea altul”? Problema lui Iliescu este ca acel „altul” a fost chiar el.
Problema noastra, a romanilor, este ca Ion Iliescu a fost unsprezece ani la conducerea acestei tari, a facut vrute si nevrute. Ca in Duminica Orbului a fost votat de patru din cinci romani, ca in acei ani 1990-1993 a fost motiv pentru rupturi de prietenii, rupturi in familii. Problema noastra e ca am mai avut in ultimii ani si inca mai avem de-a face, in prim-plan, cu ioniliesti mai mici, cu vadimi si voiculesti mai mari.
Recomandările noastre
