Horia-Roman Patapievici: "Tatal meu a fost un refugiat din Cernauti. Venirea sovieticilor l-a facut sa se refugieze: nu in ce mai ramasese din tara, despre care credea ca va fi si ea in curand invadata, ci in Polonia. "

Oricat ar parea de ciudat azi, oamenilor din mediul social al bunicilor mei le parea in 1940, in Polonia impartita, mai sigur sub nemti decat sub sovietici.

Toata viata lui, tata a ramas ingrozit de rusi. Cooptat in anii ‘70 sa se duca la Moscova intr-o delegatie CAER, tata a refuzat. El, care din spirit de disciplina nu putea face niciun gest de fronda, a refuzat sa se intoarca in tara din care niciun Patapievici nu s-a mai intors. Nu putea uita ca din familia lui urmasi nu au avut decat cei care au reusit sa se refugieze.

Restul patapievicilor au fost rasi - care arestati, care omorati, care deportati. Astazi, in locurile natale ale familiei Patapievici nu mai exista nimeni din neamul meu.

Casa, proprietatile, risipite; registrele de primarie, distruse; memoria oamenilor, stearsa; limbile vorbite pe-acolo (numai in familia mea se vorbeau patru), uitate.

Din familia mea paterna nu au supravietuit decat doi oameni: unul era tatal meu, celalalt unchiul lui. Dintre acestia, numai unul a mai putut avea, cum se spune in Biblie, fii si fiice. Sovieticii, pentru mine, sunt ucigasii neamului meu.

Cand am inceput sa citesc istoriile romanilor, am descoperit ca agresiunea care distrusese familia tatalui meu fusese o obisnuinta a rusilor si inainte de sovietici.

Principatele romane suferisera de pe urma acestora patru ocupatii in secolul al XVIII-lea, doua rapiri teritoriale si trei ocupatii in secolul al XIX-lea, o dezmembrare si o aservire politica (fara precedent) in secolul al XX-lea.

Pentru romani, timp de trei secole, agresiunea militara, dezmembrarea teritoriala si pericolul politic au amenintat pe ruseste. Citindu-i pe istoricii nostri, mi-am inteles tragedia familiei prin intermediul nenorocirilor la care imperiile rusesc si sovietic ne-au expus tara. Pentru Occident, lumina venea de la rasarit; noua, de acolo si de la nord ne-au venit aproape toate calamitatile. 

Pe la inceputul anilor ‘80 am gasit la un anticariat volumul doi al unei carti intitulate P.P. Carp si locul sau in istoria politica a tarii. Autor, C. Gane, pe care il stiam din frumoasele sale Trecute vieti de Doamne si Domnite.

Vag cunoscuta pana atunci, figura lui P.P. Carp (neam "nu de boier mare, ci de boier vechi", cum spunea Gane) m-a impresionat. Inteligenta lui casanta, cu mordantul ei necrutator (acel formidabil "Excelenta Voastra se insala, eu nu sunt germanofil, eu sunt rusofob"), m-a fascinat.

Extraordinara sa forta de caracter, rigida numai prin contrast cu nevertebrarea celorlalti, si intransigenta sa sfidatoare, lipsita de realism doar prin comparatie cu invarteala triumfatoare a contemporanilor, m-au ingenuncheat.

A fost una dintre nesansele istoriei noastre ca P.P. Carp nu a fost cu adevarat apreciat de singurul om care ar fi putut sa-i intrebuinteze in folos public marile calitati de caracter si de pricepere, egal cu el in caracter, dar inferior lui in intransigenta - Carol I.

In doua discursuri fara egal prin stringenta si eleganta argumentativa, tinute la Camera in 14 si 18 Decembrie 1915 (ultimul ca raspuns la faimosul discurs demagogic al "poruncii instinctului national", prin care Take Ionescu a incurajat intrarea noastra in razboi alaturi de Rusia si Aliati), P.P. Carp a fixat cadrele definitive ale oricarei politici externe romanesti realiste si patriotice: "Nici intr-un chip cu Rusia".

 Demonstratia sa era urmatoarea: deoarece statele au interese, nu prieteni; si intrucat interesele tuturor puterilor europene, cu exceptia Rusiei, nu pun in discutie existenta statului roman, orice alianta a Romaniei trebuie sa tina seama de faptul ca numai izbanda imperialismului rus antreneaza naruirea Romaniei, ceea ce inseamna ca politica noastra externa trebuie sa fie - nimic cu Rusia.

Intr-adevar, interesele rusesti erau indreptate impotriva existentei statului roman, deoarece Rusia a dorit sa controleze Dunarea si varsarea ei, iar acestea erau (in mare parte) romanesti - deci Romania ii statea in cale; a dorit sa posede stramtorile, iar accesul la ele, Dobrogea, era romaneasca - deci Romania ii statea in cale; a dorit ca Marea Neagra sa fie o mare rusa, iar suveranitatea Romaniei era un impediment - deci Romania ii statea in cale.

Intrata in Uniunea Europeana si membra NATO, tara noastra a reintrat in logica de securitate indicata de P.P. Carp. Pentru prima oara in viata, ma simt in siguranta fata de politica ticaloasa care ne-a dezmembrat tara, mi-a ucis familia si a incercat sa ne distruga memoria.