In Portugalia se afla locul de pe continentul european unde soarele apune cel mai tarziu.

Calatorii primesc si diploma de vizitator.

Un pamant maro-roscat, cu palcuri de iarba de un verde intens, electric. Asa arata ultima bucata de pamant european. Sau prima, depinde daca te asezi cu fata sau cu spatele la Atlantic. Pentru poetul portughez Luis de Camoes Cabo, Da Roca este „locul unde se termina pamantul si incepe marea”. Cuvintele poetului sunt sculptate pe crucea mare de piatra inaltata la marginea pamantului si a Europei.

E aproape de Lisabona si se ajunge cu autobuzul

E decembrie, dar n-ai zice asta. Vantul sufla cu putere, dar soarele straluceste destul de tare si sunt in jur de 15 grade C. La 40 de kilometri de Lisabona se afla extrema vestica a Europei. Aici se ajunge cu trenul, pana in satul Sintra, iar de-acolo - cu autobuzul 403. Urmeaza o jumatate de ora de drum in care enumeri, una dupa alta, toate formele de relief.

Drum sinuos si ingust, prin paduri salbatice, dar prietenoase. La un moment dat, soseaua nu mai coboara. Panta e din ce in ce mai abrupta si esti nerabdator sa vezi ce urmeaza dupa deal. Cateva minute mai tarziu esti rasplatit cu un peisaj incredibil. Te afli la 140 de metri deasupra nivelului marii, pamantul se termina brusc si incepe Oceanul Atlantic. Privesti apa si stancile cu rasuflarea taiata si-ti vine sa strigi cu mandrie: „Am ajuns in cel mai vestic punct al Europei!”.

Capatul lumii, cel mai bun loc de reflectie

In Cabo da Roca ajung anual in jur de 115.000 de turisti, iar dintre acestia cei mai multi sunt japonezi. In luna mai se inregistreaza numarul cel mai mare de vizitatori pentru ca atunci are loc pelerinajul la Manastirea Fatima, iar pelerinii fac un mic ocol ca sa vada si „capatul lumii”. Insa si intr-o zi de decembrie poti gasi cativa zeci de oameni care-au urcat pana aici ca sa faca fotografii si sa-si acorde cateva ore de reflectie.

„Vantul imi ravaseste parul si parca-mi duce departe toate grijile. Stau aici si privesc Oceanul si simt ca toate framantarile mele de zi cu zi sunt marunte”, imi spune o turista din Spania care si-a facut un obicei sa vina in Cabo da Roca la fiecare sfarsit de an. E locul in care isi face bilantul pentru anul care s-a scurs si isi croieste planuri pentru anul care vine.

„Oricine are un simt al valorilor geografice trebuie sa vina aici!”, spune cu entuziasm o pianista din Austria, de origine indiana. A concertat in Lisabona si nu se putea sa nu urce pana la Cabo da Roca.

Fara profit

Pentru portughezi, frumusetea naturala conteaza mai mult decat turismul

Emblema locului este farul care i-a calauzit pret de secole pe navigatorii portughezi spre casa. In afara de far si de crucea de piatra, printre punctele de sprijin ale locului se mai gasesc doar apa, stanca si dealurile. Portughezii n-au transformat Cabo da Roca intr-o statiune tocmai pentru ca asta i-ar fi alterat frumusetea naturala.

Nu e un loc din care sa nu-ti mai vina sa pleci! Este locul in care, odata ajuns, te incearca mandria unei „performante” care trebuie povestita si repovestita cu lux de amanunte tuturor cunoscutilor. Este o oaza in care te simti departe de tot ce ti-a facut rau vreodata, dar de unde trebuie sa pleci dupa cateva ore.

Diploma de calator la capatul continentului

In Cabo da Roca nu exista terase unde sa te intinzi la chermeze sau locuri de cazare ca sa innoptezi. Autoritatile locale au construit in vestul extrem al Euro-pei doar un mic magazin de suve-niruri, o cafenea si un birou de informatii.

De la biroul de informatii vei afla tot ce vrei sa stii despre locul unde te gasesti si, mai mult decat atat, acolo ai posibilitatea sa obtii dovada negru pe alb ca te numeri printre cei care au calcat vreodata in cel mai vestic punct al Europei. Pentru 5 sau 10 euro ti se elibereaza o diploma cu numele tau si tara de unde provii, numai buna de pus in rama. O maniera profitabila prin care portughezii satisfac orgoliul calatorului care a ajuns la „capatul Pamantului”.

Pentru cei mai multi dintre cei care au ajuns unde Atlanticul se intalneste cu Europa, Cabo da Roca nu este un obiectiv turistic. Este o stare, o traire puternica. Stai pe marginea Pamantului, in bataia vantului, si privesti valurile Oceanului care se izbesc cu forta de stanca, de Europa. Uneori sunt atat de mari si de vijelioase incat ai impresia ca o sa impinga continentul mai incolo. E doar o impresie; Europa e de neclintit, iar farul din Cabo da Roca ramane de veghe.