Muse vrea să se amuze

Muse vrea să se amuze

Trupa britanică ţinteşte punctele fierbinţi ale Bucureştiului şi doreşte să viziteze capitala noaptea, după concert.

Muse, una dintre trupelesenzaţ ie ale rockului britanic, care va concerta pentru prima dată la Bucureşti, sâmbătă, pe Stadionul Naţional de Rugby „Arcul de Triumf“, promite unul dintre cele mai bune show-uri ale toamnei, purtând „girul“ aceleiaşi echipe care a produs spectacolele ţinute în această vară cu casa închisă, pe Stadionul Wembley.

După concert, cei trei membri ai trupei Muse doresc să viziteze Bucureştiul noaptea şi au cerut o hartă cu „atracţiile oraşului“. Formaţia va sosi în România vineri seară sau sâmbătă dimineaţă, împreună cu o echipă de 60 de persoane, din Grecia, unde va avea loc primul concert din turneul european.

Echipamentul tehnic (propriul sistem de sonorizare - L-Acoustics V-DOSC - alături de ecrane cu leduri şi lumini) va fi transportat la Bucureşti cu şapte TIRuri, cu o zi înaintea concertului. Vor avea bucătari personali Britanicii îşi vor aduce cu ei bucătarii personali (care vor pregăti masa atât pentru pentru tehnicieni, cât şi pentru trupă) şi vor să încerce vinurile româneşti. În acelaşi timp însă, ei au solicitat şi o sticlă de sake.   Pe lista lor de cerinţe mai figurează ziare englezeşti şi un DVD (a cărui alegere este lăsată la latitudinea promoterului). Comparată deseori cu Radiohead sau chiar cu trupa Queen, Muse - o trupă de rock alternativ formată din trei membri (o formulă mai puţin întâlnită în rock) - s-a înfiinţat la începutul anilor ’90, însă a lansat primul album în 1998.   Renumiţi pentru apariţiile live spectaculoase, Matthew Bellamy (voce, chitară, clape), Chris Wolstenholme (bass, clape, voce) şi Dominic Howard (tobe, percuţii) combină rockul alternativ cu muzică clasică, funk, sounduri electronice şi chiar heavy metal. 150.000 de spectatori pe Wembley Acest amalgam de stiluri a făcut ca muzica inovatoare a celor trei britanici să se vândă foarte bine şi le-a adus şi foarte multe premii: Best New Artist în 2000 în Marea Britanie, Innovation Award, Best Album, Best Live Act sau Best British Band sunt numai câteva dintre numeroasele categorii la care au ieşit învingători de-a lungul anilor, statutul fiindu-le confirmat şi în 2007, când au câştigat încă o dată Best Live Act şi Best British Band.  După ce, anul trecut, au lansat albumul „Black Holes and Revelations“, primit foarte bine de critica muzicală şi de public, şi 2007 este un an prolific pentru Muse.   Pe lângă cele două concerte ţinute cu casa închisă pe Stadionul Wembley, din Londra, la care au participat 150.000 de spectatori, Muse şi-a adăugat în palmares şi o colaborare cu Dior, care a folosit piesa „Space Dementia“ într-o reclama pentru parfumul Midnight Poison. În deschiderea concertului Muse, un eveniment prezentat de Orange şi produs de One Event şi Livada, va evolua Brett Anderson, fostul solist al trupei Suede. BILETE Ultima strigare Potrivit organizatorilor, biletele de 65 de lei (gazon, în faţa scenei) şi 95 de lei (tribună) s-au epuizat, iar în vânzare au rămas numai bilete de 45 de lei (fără loc, pe gazon, în spate).

Biletele mai pot fi procurate din reţeaua Diverta, Magazinul Muzica, Flanco, Librăriile Cărtureşti, Sala Palatului şi on-line, de pe Bilet.ro, TicketPoint.ro, Bilete.ro, BLT.ro. Accesul pe stadion va fi permis începând cu ora 18.30.

Ne puteți urmări și pe Google News