Retragerea lui Stolojan, în presa internaţională

Retragerea lui Stolojan, în presa internaţională

Cele mai importante agenţii de presă comentează renunţarea la funcţia de premier a "respectatului economist" Theodor Stolojan.

"Domnul Stolojan, un respectat economist în vârstă de 65 de ani, a produs o altă surpriză în 2004, când s-a retras în ultimul moment din cursa prezidenţială, fiind înlocuit de Traian Băsescu", notează jurnaliştii agenţiei AFP.

"Grijile unei instabilităţi politice se adâncesc tocmai când ţara are nevoie de măsuri rapide pentru a limita efectele crizei economice", remarcă şi Reuters.

Inflexibil la negocieri

Agenţia citată remarcă fragilitatea economică a României în perspectiva unei crize. "Economiştii cred că România este mai vulnerabilă decât oricare dintre vecinii săi, din cauza dependenţei sale de finanţarea străină, într-o perioadă când criza financiară mondială este tot mai gravă".

"Chiar dacă este un economist cu experienţă şi un aliat loial al lui Băsescu, Stolojan a fost acuzat de inflexibilitate în negocierile politice", comentează AP. Agenţia americană citează unul dintre motivele invocate de Stolojan pentru a-şi justifica retragerea: "Vreau să dau o şansă tinerei generaţii".

Citiţi şi:

Stolojan s-a retras. Boc, noul premier!

Gestul lui Stolojan, unic în Europa

DEZBATERE EVZ: De ce s-a retras Stolojan?

Lista neagră a lui Băsescu

PDL şi PSD au parafat ieri oficial coaliţia de guvernare

Ne puteți urmări și pe Google News