Dincolo de Kenya

Dincolo de Kenya

O excursie în inima Africii înseamnă o experienţă pe care n-o uiţi toată viaţa.

Pământ roşu şi prăfos cât vezi cu ochii, acoperit de ierburi uscate şi aurii, presărate ici-colo cu acacia, arborii ca o umbrelă dreaptă cu spini şi frunze subţiri: este prima imagine pe care am zărit-o pe fereastra aeronavei, la aterizare.

După o călătorie de aproximativ 15 ore, cu escală în Amsterdam, am sosit pe Aeroportul internaţional Jomo Kenyata, din Nairobi, şi am fost întâmpinaţi cu tradiţionalul salut în swahili: Jambo! Europeanul mereu pe fugă simte din primele minute că în Africa se respiră în alt ritm, mai relaxat. Cele trei luni de şedere în Kenya aveau să confirme zilnic acest lucru.

De la aeroport până în centrul oraşului sunt câţiva kilometri, însă traficul infernal din orele de vârf transformă o scurtă călătorie de 20 de minute într-o aşteptare de 2 ore. În Nairobi se circulă bară la bară în cursul dimineţii, de la 7.00 până la prânz, şi seara, când se termină programul de lucru. În afară de taxiuri, cel mai utilizat mijloc de transport este aşa numitul „matatu“, un microbuz cu 14 locuri pe care de cele mai multe ori se înghesuie cel puţin 20 de călători încărcaţi, de obicei, cu sacoşe şi bagaje. Autobuzele mari îşi strigă în gura mare destinaţiile şi îmbie călătorii să urce. Fiecare mijloc de transport are, pe lângă şofer, şi un asistent de drum care anunţă destinaţiile, vinde bilete şi are grijă să închidă uşile, de multe ori urcându-se din mers în maşină. Zgârie-nori în paradisul verde

Când ajungi „downtown“, experienţa e inedită: zgârie-nori de peste 25 de etaje, structuri din beton, oţel şi sticlă străjuiesc marile bulevarde din centru. Nairobi este considerat unul dintre cele mai importante centre financiar-economice din Africa. Marile companii şi reţele bancare se dezvoltă într-un ritm alert.   În imediata vecinătate a centrului financiar al Capitalei, în case mari în stil victorian, dar cu garduri înalte de piatră, protejate cu sârmă ghimpată electrificată, locuiesc bogaţii capitalei şi străinii aflaţi în misiuni comerciale.

În grădinile lor ca nişte mici jungle verzi cresc flori exotice şi arbori tropicali, în care îşi fac cuib marabu - vulturi cu guşă, şoimi şi o mulţime de alte păsări fascinante.

Oraşul este plin de viaţă de la primele raze ale soarelui. Parcurile se animă de locuitorii care se îndreaptă, relaxaţi, ca într-o plimbare de dimineaţă, spre muncă. Situat la aproximativ 2 grade latitudine sudică, Nairobi se bucură de constanţa zilei ecuatoriale, egală cu noaptea, şi de o climă plăcută, cu 25 de grade C pe timpul zilei în lunile de iarnă. O caracteristică renumită a capitalei, situată la peste 1.700 m altitudine, este lumina trandafirie şi uşor ceţoasă de la apus, care face să se piardă în zare, rând pe rând, colinele înverzite ale oraşului. Bine de ştiut Înainte de a pleca în Kenya este obligatoriu vaccinul împotriva febrei galbene; se recomandă şi cel împotriva malariei. Biletele de avion pe ruta Bucureşti - Nairobi au un preţ destul de piperat: pornesc de la 1.200 de euro. Viza kenyană se obţine direct din aeroport. Costă 40 de euro.

Taxiul pe ruta aeroport - centrul oraşului costă aproximativ 20 de euro. Un safari de trei zile, cu cazare, masă şi transport asigurate ajunge la aproximativ 500 de euro de persoană.

RINOCERI, ELEFANŢI ŞI GIRAFE. Sălbăticiuni din grupul „The Big 5“, fotografiate la ele acasă, după o „partidă“ de safari TELEOBIECTIV

„Vânătoare“ de elefanţi

Din Nairobi poţi ajunge relativ repede la câteva parcuri importante. Nairobi National Park găzduieşte, în fiecare duminică dimineaţa, un program special pentru copii în care aceştia sunt lăsaţi să hrănească cu lapte puii de la „grădiniţa“ de elefanţi.   În Hellsgate National Park şi Crescent Island, peisajul îmbină savana cu lacurile întinse, pline de hipopotami şi peşterile calcaroase cu izvoare termale, în care s-au filmat scene din filmul „Out of Africa“. La Nakuru National Park atracţia sunt rinocerii albi şi stolurile imense de pelicani gălăgioşi.   În safariurile din Kenya, turişti din toate colţurile lumii vin să vadă aşa numiţii „The Big 5“, cele mai mari şi mai periculoase cinci animale sălbatice: leul, leopardul, elefantul, bivolul şi rinocerul. Temerarii care doresc să vâneze sălbăticiuni prin obiectivul aparatului de fotografiat trebuie să fie pregătiţi de drumuri lungi şi anevoioase, neasfaltate şi extrem de prăfuite, pe care numai un şofer local se poate descurca, având în vedere că semnalizarea şi indicatoarele cam lipsesc.

O zi de safari poate însemna şi până la 10 ore de cutreierat prin savană, în maşini speciale. Norocoşii pot fi martori la atacurile leilor asupra turmelor de gnu în migraţie sau asupra zebrelor însingurate. Orice descoperire a unui animal dintre cele „5 mari“ este anunţată imediat prin staţie de către şofer şi e urmată de alergătura maşinilor către locul cu pricina.

Leii şi elefanţii sunt consideraţi cele mai spectaculoase imagini ale vieţii sălbatice, iar leoparzii au devenit aproape o legendă, fiind zăriţi foarte rar. BINE ŞI SĂNĂTOS   Mai mult decât safari

La Maasai Mmara, ţinutul legendarului trib Maasai, unul dintre cele 42 de pe teritoriul Kenyei, te poţi bucura de experienţa vieţii sălbatice în combinaţie cu traiul civilizat din luxoasele „lodge“-uri răspândite prin diverse colţuri ale rezervaţiei. Jungla ecuatorială de la poalele Muntelui Kenya, al doilea ca înălţime din întreaga Africă, dupa Kilimanjaro, atrage la fel de mult ca orăşelele musulmane cu kilometri de plajă pustie aflate în sud-estul ţării, la Oceanul Indian. Aici se trăieşte bine şi sănătos cu minimul necesar, în căsuţe amenajate simplu, dar cu mult bun-gust, în care de multe ori serile se petrec la lumina lumânărilor sau a felinarelor cu gaz. Liniştea de sub cerul înstelat al emisferei sudice e spartă doar de câte un strigăt de pasăre sau de ronţăitul elefanţilor.

Ne puteți urmări și pe Google News