Respins de conducerea PDL după ce îşi negociase cu Gheorghe Ştefan o candidatură la Neamţ, Dumitru Dragomir se întoarce în PRM.
Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal a fost anunţat ieri de preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, drept candidat pentru un mandat de deputat într-un colegiu din judeţul Olt, acolo unde a condus în anii ’80 echipa Viitorul Scorniceşti, devenită ulterior FC Olt. Dragomir a lăsat PRM în august, după care, refuzat de conducerea PDL a anunţat mai întâi că va candida independent, apoi că va ieşi din politică. Alături de acesta, C.V. Tudor a anunţat totodată candidatura Oanei Zăvoranu şi a lui Aurelian Temişan, tot pentru Camera Deputaţilor, dar în Capitală.
Recomandările noastre