Asigurarea locuinţelor pentru cutremure, alunecări de teren şi inundaţii devine obligatorie.
Deputaţii au decis ieri, cu 212 voturi „pentru“, unul „împotrivă“ şi 6 abţineri, să le impună tuturor proprietarilor de locuinţe obligaţia de a plăti anual o primă de 10 sau 20 de euro astfel încât, în cazul unor dezastre naturale, statul să-i poată despăgubi. Cei care nu vor plăti asigurarea vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 100 şi 500 de lei. Singurii scutiţi de aceste cheltuieli vor fi beneficiarii de ajutor social. Guvernul se obligă, la rândul său, să achite, prin Polul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale, despăgubiri de până la 20.000 de euro pentru locuinţele cu structură de rezistenţă din beton armat, metal sau lemn şi de până la 10.000 de euro pentru cele cu pereţi externi din materiale nesupuse unui tratament termic sau chimic. Banii pot fi însă pierduţi dacă proprietarul nu anunţă pagubele în termen de două luni.
Legea urmează să fie trimisă preşedintelui Traian Băsescu pentru promulgare şi să intre în vigoare după patru luni de la publicarea în Monitorul Oficial.