Vom avea permise auto europene de la 1 decembrie

Vom avea permise auto europene de la 1 decembrie

Pe noile documente vor fi înscrise şi coduri prin care sunt reliefate anumite restricţii impuse şoferului, în mare parte din cauza stării de sănătate a acestuia.

Permisele auto şi certificatele de înmatriculare ale autovehiculelor vor fi înlocuite, de luni, cu altele noi, realizate potrivit normelor europene. Şoferii cu „state vechi“ nu vor fi însă obligaţi să-şi preschimbe vechile documente până la expirarea acestora.

„Primele documente le vor fi eliberate conducătorilor auto şi proprietarilor de autovehicule din Teleorman, urmând ca, treptat, acestea să fie realizate pentru toată ţara, până la 1 decembrie. Estimăm că bucureştenii se vor putea «bucura» de ele în jurul datei de 1 noiembrie“, a explicat, ieri, şeful Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, chestorul Mihai Stancu.

Potrivit acestuia, primii deţinători de permise auto europene vor fi proaspeţii şoferi sau cei cărora le-au expirat vechile documente. „Ceilalţi pot aştepta până la expirarea termenului de valabilitate, dacă nu vor altele noi. Important de ştiut este că preţul unui permis va rămâne acelaşi: 50 de lei“, a adăugat Stancu. Coduri care reprezintă restricţii

Pe lângă aspectul total schimbat - de la culoare şi fotografie, până la materialul şi modul de realizare (datele şi fotografia sunt gravate cu laserul, pe suport unicarbonat) -, noul permis de conducere va conţine şi o serie de coduri prin care sunt reliefate anumite restricţii impuse şoferilor.

„Spre exemplu, codul 01.01 arată că şoferul poartă ochelari, 01.02 că acesta are lentile de contact, în timp ce codul 03 este înscris pe permisul celor care poartă proteze pentru membre. (...) Un cod similar va arăta că şoferul poate conduce doar maşină care are cutie de viteze automată. Legislaţia unor state europene impune această restricţie, aşa că suntem obligaţi şi noi să o înscriem pe permisul românesc al celor care au obţinut dreptul de a conduce în străinătate şi vin să-şi preschimbe documentele aici. Asta până când UE ne va obliga, probabil, să modificăm şi noi legea, în sensul că, pentru conducerea unor astfel de maşini va fi susţinut un examen separat de cel care-ţi dă dreptul să conduci o maşină cu cutie manuală. Dacă nu l-ai promovat şi pe acesta din urmă, nu vei avea voie să conduci decât autovehicule cu cutie automată“, au explicat oficialii de la Permise.

Potrivit acestora, tot de luni, în Teleorman vor fi eliberate şi primele certificate de înmatriculare europene. Noul tip de document conţine mai puţine date decât cel eliberat până acum, însă include data primei înmatriculări a vehiculului, un cod de omologare comunitară, precum şi date ale titularului maşinii (cel care o foloseşte şi pe numele căruia ar trebui „livrate“ amenzile, şi nu doar firma de leasing). AVANTAJE

Eliberări pe loc doar în Bucureşti Doar bucureştenii şi locuitorii judeţului Ilfov vor primi noile documente în maximum două ore, de la ghişeele Serviciilor Permise, din şoseaua Pipera. Motivul: „Este mai simplu, întrucât aici se «fabrică » noile documente“, spun poliţiştii. Şoferii din ţară vor primi documentele acasă, prin poştă. De la 1 ianuarie 2009, oamenii vor merge la ghişeu, vor depune dosarul pentru eliberarea permisului, vor fi fotografiaţi, iar documentele le-ar putea fi livrate la domiciliu chiar a doua zi. În cazul în care curierul nu-i găseşte acasă, va preda documentele la Serviciul Permise pe raza căruia titularul îşi are domiciliul“, au completat oamenii legii.

Ne puteți urmări și pe Google News