Adomniţei, atacat de colegi

Adomniţei, atacat de colegi

Decizia ministrului Educaţiei de a se alătura colegilor din Parlament şi de a vota majorarea salariilor cadrelor didactice cu 50%, de la 1 octombrie, a atras atât nemulţumirea colegilor de partid, cât şi pe cea a colegilor din Guvern, în frunte cu premierul.

Tăriceanu a spus că nu îl demite pe ministrul Adomniţei, însă i-a cerut acestuia să explice situaţia creată şi consecinţele adoptării acestui proiect de lege.

Colegii de partid au fost la fel de necruţători cu Adomniţei. Astfel, Daniel Dăianu, eurodeputat PNL, l-a criticat dur pe ministrul Educaţiei spunând că "nu înţelege dedublarea lui Adomniţei, când e parlamentar, când e ministru ....El e în primul rând ministru şi dă socoteală Guvernului".

Nici vicepreşedintele PNL, Norica Nicolai nu a fost mai blândă cu colegul său.

"Domnul Adomniţei ar fi trebuit să vină în faţa Parlamentului şi în calitatea de ministru al educaţiei şi să explice implicaţiile adoptării acestui proiect de lege", a afirmat aceasta.

De aceeaşi opinie a fost şi ministrul Culturii Adrian Iorgulescu.

"Din punctul meu de vedere este o inconsecvenţă în ceea ce-l priveşte pe ministru. Mi se pare anormal. Trebuia ca ministru să spună că nu e de acord şi că votează împotrivă şi nu se îmtâmpla nimic. El a vrut însă să pozeze în faţa profesorilor ca cel care este alături de breazlă", a declarat Iorgulescu.

Sursa:RTV

Ne puteți urmări și pe Google News