Fiul lui Gérard Depardieu îşi joacă propria tragedie în "Copilăria lui Icar", care se filmează până pe 9 octombrie la Bucureşti. Parteneră de scenă îi este Alysson, sora Vanessei Paradis.

Guillaume Depardieu (37 de ani) e în „exil” în România, din motive de Sarkozy. „Eu sunt în exil, nu mă mai întorc în Franţa cât e Nicolas Sarkozy preşedinte, gata, s-a terminat. Până la alegerile viitoare, din 2012, când eu voi fi preşedinte. Nu am timp să glumesc”, glumeşte totuşi extrem de serios „fiul risipitor” al familiei cu „Dieu” în nume.

Exilul lui înseamnă aproape două luni pe „Explorateur”, rulota sa în care îşi face somnul de după-amiază fiul lui adoptiv de cinci ani, în timp ce el filmează pe platouri. De la mijlocul lui august, imediat după un al doilea accident de motocicletă, fiul lui Gérard Depardieu îşi joacă deloc senin propria tragedie, la Bucureşti, în „Copilăria lui Icar”.

Filmul regizat de Alexandru Iordăchescu, soţul Ruxandrei Zenide, pare rupt din biografia actorului francez: ca şi personajului său, Jonathan Vogel, lui Depardieu i-a fost amputat un picior în 2003, în urma unui accident şi a unei infecţii cu un stafilococ. Dacă în film, personajul descoperă o clinică unde se experimentează refacerea celulară, în viaţa reală, Guillaume rămâne cu adevărul. „Eu ştiu că un picior nu mai creşte la loc”.

O spune stând pe nişte butuci aruncaţi în soare, într-o scurtă pauză la filmări, în faţa studioului 7 de la Castel Film. Pe spate, are tatuat „Liberté” şi H2O. Din când în când, trec prin cadru Dorotheea Petre, în haine de infirmieră, şi Alysson, sora Vanessei Paradis, care şi-a terminat partitura pe ziua de azi.

„E o persoană care joacă tot timpul”

Poate de aceea, Depardieu jr. rescrie cu fervoare scenariul în fiecare noapte. „Modificăm în permanenţă scenariul, ziua jucăm, noaptea rescriem. Eu împreună cu soţia mea”. După mai mult de 30 de filme, a acceptat şi acest rol pentru că „vreau să menţin în echilibru starea familiei mele”.

E pentru a treia oară în România. Prima dată a venit în 1989 – când găsea la tot pasul căruţe cu cai - pentru „Cyrano de Bergerac”, iar a doua oară pentru „Le Roi Maudit”, care s-a turnat în acelaşi studio. Deşi „echipa tehnică e formidabilă, maşiniştii la fel, camera, sunetul, câinii, totul e genial”, fără fiica sa Louise, rămasă în Franţa, „exilul e supravieţuire”. E excentric şi instabil până ajunge în faţa camerei de filmat. Acum strigă „Allah”, într-un minut spune o glumă, în alta se ceartă cu o macheuză.

„E o persoană cu multe faţete, care joacă tot timpul. Şi dacă nu ştii asta, uneori poţi fi foarte perturbat. De lucrat cu el, nu mi se pare deloc greu, pentru că este extrem de ascultător la filmări. O dată ce se zice motor, devine extrem de profesionist”, îl descrie regizorul Alexandru Iordăchescu.

Droguri, închisoare, singurătate

„Băiatul rău” al cinematografului francez, născut într-o familie de actori cu totul absorbiţi de carierele lor în ascensiune, a dat presei din Hexagon subiecte cât pentru un roman. De la alcool, dependenţă de heroină (n-a încetat nici până astăzi) şi morfină, la certuri cu familia, închisoare pentru furt, violenţă, împuşcături, prostituţie, Guillaume le-a trecut pe toate în contul său. Le-a mărturisit pe toate în 2004, într-un volum-jurnal, „Tout donner”, în care se psihanalizează singur.

Copilăria lui e o poveste sumbră: „M-am născut în arondismentul 14, într-un cartier din Paris, sărac şi fericit. Când tatăl meu a început să câştige bani, eu am devenit bogat şi nefericit. Pentru că era plecat tot timpul, eram singur mereu. Rămâneam cu sora mea, care se închidea în camera ei. Iar eu băteam: «Julie, ar trebui să trecem împreună prin asta». Iar ea nu deschidea uşa”, mărturiseşte Guillaume, care trece într-o secundă de la o stare de euforie la una de depresie adâncă. „Nu mai vorbesc cu tatăl meu. Îi trimit mesaje, pentru că ştiu că viaţa e precară. Viaţa invită moartea. Dar lor nu le pasă de mine”.

”Într-un sfert de oră, fac  200 de euro în stradă”

Întregul tablou de familie are culoarea unui roman de mistere, în care nu sesizezi când se trece din realitate în fantastic: „Când m-am născut, bunicii mei din partea tatălui erau vrăjitori. O vrăjitoare albă şi una neagră. Tatăl meu nu mai vorbise cu ei, plecase de acasă la 14 ani, ca şi mine, bizar. A urcat într-un tren spre Paris şi dus a fost. A întâlnit-o pe mama mea, s-au plăcut şi m-au făcut pe mine. Avea 23 de ani. În ziua în care m-am născut, bunica şi străbunica mea, vrăjitoarea neagră şi vrăjitoarea albă, au spus «El e». Iar eu am spus nu. Eu vreau să cânt. Prefer să cânt decât să fiu vrăjitor. Nu îmi place să mă joc cu sorţii. Într-un sfert de oră, fac 200 de euro în stradă, în orice colţ din lumea asta. Am trăit aşa timp de 8 ani”, povesteşte actorul.

„Trăiesc cu moartea în fiecare zi”

În 2001, cei doi au încercat să-şi dizolve frustrările pe platouri, în filmul „Iubeşte-ţi tatăl” de Jacob Berger, în care fiul îşi răpeşte tatăl, un scriitor celebru. În viaţa reală însă, scenariul nu s-a schimbat. Din adolescenţă, Depardieu jr. luptă cu starea sa de fragilitate psihică, pentru care a găsit şi o explicaţie medicală, pe lângă cea sufletească.

„Distilben e un medicament pe care femeile îl luau în anii 70 ca să nu-şi piardă copiii. Însă asta îţi dă dureri de cap foarte mari, îţi torturează craniul şi provoacă sinucideri la bărbaţi înainte de a fi împlinit 30 de ani, iar la femei, sterilitatea. Mama mea m-a hrănit cu Distilben şi din cauza asta îmi pierd uneori raţiunea. Nu ştiu ce se întâmplă cu mine”. E o zi de toamnă crud de frumoasă, fiul său adoptiv se dă fericit cu trotineta. „Eu trăiesc cu moartea în fiecare zi, doar pentru a putea savura o gură de aer”, respiră adânc şi se întoarce la filmări.

ÎN FAMILIE

Paradis: „Sora mea mă consultă mereu”

„Copilăria lui Icar”, cel de-al doilea film al lui Alexandru Iordăchescu după „Le Jardin des autres roses” (2000), are o distribuţie feminină fermecătoare: Alysson Paradis, sora Vanessei Paradis şi cumnata lui Johnny Depp, Dorotheea Petre, Maria Dinulescu, Aimee Iacobescu. Pe Alysson, au recomandat-o pentru rolul lui Alice (fiica profesorului care deţine clinica unde se experimentează refacerea celulară) candoarea şi fragilitatea pe care le emană. La 26 de ani, a jucat în opt filme, unul dintre ultimele fiind horror-ul „Inside” de Alexandre Bustillo.

În „Copilăria lui Icar” e o femeie izolată din cauza unei boli care-i poate fi fatală. După aproape două luni de filmări la Bucureşti, are în repertoriu destule cuvinte româneşti: „te iubesc”, „te pup”, „iubitul meu”, „ne pregătim de filmare”, „se poate”, „gata, la repetiţii”. „Mi se pare simpatic să ajung dimineaţa la studio şi să pot spune «bună dimineaţa!» sau «poftă bună!»”, spune actriţa, care va şi cânta în film o melodie a formaţiei The Young Gods, „Child in a tree”.

Secvenţe dificile

Cât despre scenele dificile, au cam fost câteva. „Una în care trebuie să îi spun lui Guillaume „Oamenii sunt născuţi să moară”, frază care m-a bulversat complet. Era prima scenă importantă pe care o filmam împreună cu el. S-a lăsat tăcerea, eu m-am retras într-un colţ, începuseră să-mi curgă lacrimi, iar Guillaume era foarte emoţionat”. O alta, cea în care a trebuit să se dezbrace complet. „Nu sunt deloc pudică în viaţa reală, dar când vine vorba să joc, e cu totul altceva!”, gesticulează Alysson.

Când i se propune un rol, una dintre primele persoane care află e sora sa, Vanessa. „Mai degrabă se consultă ea cu mine decât eu cu ea, eu sunt destul de independentă. Dar nu-mi citeşte scenariile niciodată. Eu mă mai uit pe ale ei şi îi dau sfaturi. Ca orice două surori, sporovăim despre aproape orice, despre vieţile noastre”.

TALENTATĂ. Alysson Paradis calcă pe urmele surorii sale, Vanessa

COMBINAŢIE

Dramă psihologică, thriller şi science-fiction

„Copilăria lui Icar” este o coproducţie Franţa-România-Elveţia, produsă de Pacific Film, Mobra Films şi Elefant Films, cu un buget de 1,2 milioane de euro, o parte asigurată de CNC-ul românesc. A fost filmată la sanatoriul Ana Aslan din Bucureşti, la Facultatea de Medicină, la Mogoşoaia şi la Castel Film. Astăzi, se va turna o secvenţă în pasajul Unirii din centrul Capitalei, iar de mâine, până pe 9 octombrie, echipa se va muta în pădurile din preajma oraşului.

O combinaţie de dramă psihologică, thriller şi science-fiction, filmul e dificil de încadrat într-un gen anume. „Cred că cel mai simplu ar fi de încadrat în thriller psihologic, dar are mai multe influenţe. N-aş şti să zic, nu vreau să-l bag eu într-un anume gen. Am plecat de la unele mituri pe care le reinterpretăm, chiar dacă ne distanţăm de ele”, spune Alexandru Iordăchescu. Imaginea e asigurată de Marius Panduru, iar de coloana sonoră se va ocupa formaţia The Young Gods. Pelicula va fi gata de proiecţie în martie 2009.