Busculadă la templu soldată cu 147 de morţi

Busculadă la templu soldată cu 147 de morţi

Sute de pelerini hinduşi s-au călcat în picioare în oraşul Jodhpur, din vestul Indiei, după ce un perete s-a prăbuşit peste mulţime.

Cel puţin 147 de pelerini hinduşi au murit, ieri, în urma unei busculade produse la un templu din statul Rajasthan (în vestul Indiei), au anunţat autorităţile locale, citate de AFP. Tragedia a avut loc în oraşul Jodhpur, după prăbuşirea unui zid de lângă templu, unde peste 25.000 de pelerini se adunaseră cu ocazia unei importante sărbători hinduse.

France Presse notează că astfel de drame sunt frecvente în lăcaşurile de cult indiene, care sunt supraaglomerate şi din care lipsesc cu desăvârşire măsurile de securitate. Aceasta este una dintre cele mai grave busculade produse în India în ultimii ani, după moartea a 257 de persoane, în circumstanţe identice, în cursul unui pelerinaj hindus la sud de Bombay, în 2005. Catastrofa s-a produs în jurul orei locale 6.00, la templul Chamunda, construit în secolul al XV-lea, din incinta fortului Mehrangarh.

Surparea unui zid al fortului a provocat moartea câtorva pelerini şi a generat panică şi busculadă, a explicat secretarul de interne al statului Rajasthan, S.N. Thanvi. Oamenii s-au călcat în picioare, victimele murind strivite sau asfixiate. Thanvi a spus că, deşi bilanţul oficial se stabilizase iniţial la 144 de morţi, mai existau încă oameni prinşi sub zid. Oficialul indian a adăugat că numărul răniţilor se ridică la 150, dintre care unii în stare gravă. Al patrulea incident din acest an

Imaginile televizate îi înfăţişau pe credincioşi transportând cadavre, în timp ce alţii încercau să-şi ajute apropiaţii. Disperaţi, unii dintre pelerini făceau eforturi pentru a-i resuscita pe bărbaţii, femeile şi copiii care îşi pierduseră viaţa. „Stăteam la rând pentru a intra în templu, când s-a produs o mişcare brutală a mulţimii. Am fost aruncat la pământ şi, înainte să apuc să mă ridic, oamenii au început să calce peste mine“, povesteşte unul dintre răniţi, Ajay, care se află în spitalul Mathura Das Mathur.

India, ţară care are o populaţie de 1,1 miliarde de locuitori (80% sunt hinduşi şi 14% musulmani) se află în plină pregătire pentru marea sărbătoare hindusă a luminii, Diwali, din 28 octombrie, o zi care marchează şi Anul Nou în calendarul religios hindus. Pe perioada festivităţilor, accidentele în temple sunt frecvente. Busculada din Jodhpur este a patra produsă în India în acest an. La începutul lunii august, 150 de hinduşi au murit striviţi într-un templu din statul Himachal Pradesh, în condiţii identice.

Ne puteți urmări și pe Google News