Pe fondul crizei financiare care domină, în aceste zile, piaţa mondială, dolarul s-a depreciat puternic faţă de principalele monede, informează Reuters.
Prăbuşirea Lehman Brothers şi salvarea de la faliment a grupului AIG de către Banca Centrală a Statelor Unite, au generat o atmosferă de neîncredere pe piaţa finaciară, ajungându-se la o limitare a împruturilor acordate.
"Există o nervozitate generală în sectorul financiar american întrucât invetsitorii au devenit foarte îngrijoraţi în privinţa evoluţiei SUA. Este dificil să te opui declinului dolarului până când nu va fi înregistrat un anumit nivel de stabilitate", a declarat analistul Rabobank Jeremy Stretch.
Băncile centrale importante au furnizat, azi, dolari pe piaţa monetară mondială în scopul echilibrării balanţei.
"Aversiunea pentru risc a crescut, iar valutele riscante au tendinţa de depreciere, dar tranzacţiile par să se calmeze după măsurile băncilor centrale", a declarat economistul Westpac James Shugg.
La ora 11:25 GMT, indicele dolarului, care măsoară evoluţia monedei americane faţă de şase valute importante, a coborât cu 0,9%, la 77,512 puncte, după ce a atins pe parcursul tranzacţiilor nivelul de 77,26 puncte, minimul ultimelor trei săptămâni.
Citiţi şi:
Boss-ii AIG şi Lehman Brothers, audiaţi de Congresul American