Palmierii dispăruţi au fost înlocuiţi

Palmierii dispăruţi au fost înlocuiţi

Şansele de a pune mâna pe bărbatul care a furat, vineri, unul dintre palmierii "postaţi" de primărie în rondul din Piaţa Universităţii sunt foarte mici, susţin poliţiştii.

Motivul: femeia care l-a văzut pe hoţ nu a putut furniza decât numărul de înmatriculare al maşinii acestuia - un număr străin -, deoarece nu şi-a amintit nici semnalmentele bărbatului, nici marca sau culoarea autoturismului. „Cum numerele de înmatriculare străine nu sunt înregistrate în bazele de date ale Poliţiei Române, este destul de dificil să ajungem la proprietarul maşinii, în lipsa altor informaţii“, au precizat surse din rândul anchetatorilor.

Palmierul furat vinerea trecută este cel de-al doilea arbore exotic care s-a „evaporat“, într-un interval de doar două zile, din rondul de la Universitate. Primul copac, care a dispărut miercurea trecută, a fost furat de un taximetrist, după cum a confirmat directorul Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB), George Nicolau.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, cei doi palmieri au fost înlocuiţi de două din cele trei rezerve ale ALPAB. „Dacă mai fură unul, suntem terminaţi“, a declarat Nicolau, care a adăugat că „exoticii“ de la Universitate rezistă până la -15 grade Celsius, dar vor fi duşi la sere când termometrele vor arăta -10 grade C.

Ne puteți urmări și pe Google News