Meciurile din Liga I se vor putea vedea şi pe Telesport

Meciurile din Liga I se vor putea vedea şi pe Telesport

Consorţiul RCS&RDS - Antena 1 poartă negocieri cu grupul Realitatea - Caţavencu în ceea ce priveşte transmisia pe Telesport a unor opţiuni din Liga I, potrivit Mediafax.

Jurnaliştii de la cotidianul „Pro Sport” spun că postul de televiziune Gsp TV va oferi două opţiuni din Liga I grupului Realitatea-Caţavencu, respectiv opţiunea a doua şi a patra, dar că în momentul de faţă nu a fost semnat niciun contract. Varianta aceasta este susţinută şi de apropiaţi ai preşedintelui LPF, Dumitru Dragomir, care, potrivit „Pro Sport”, le-ar fi transmis deja şefilor de la Realitatea că, în curând, vor avea meciuri din Liga I de transmis.  Telesport, postul favorit Decizia consorţiului de a ceda mai multe opţiuni către Telesport este justificată, pe de o parte pentru că, potrivit caietului de sarcini, până la data de 15 septembrie meciurile din Liga I trebuie să poată fi urmărite de cel puţin 60% din populaţia ţării, iar pe de altă parte pentru că postul trustului Realitatea Media, Telesport, este retransmis pe toate celelalte platforme. Telesport a fost scos doar din oferta de cablu a RCS&RDS în luna iulie, când în locul lui a fost introdus Gsp TV.

Vlad Enăchescu, directorul executiv al Telesport, nu a comentat acest subiect.

Sub presiunea timpului, a opiniei publice şi a Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), reprezentanţii consorţiului au purtat negocieri cu mai mulţi operatori de cablu, care s-au plâns că Gsp TV are pretenţii financiare piperate pentru retransmiterea unor meciuri din Liga I. Astfel, la sfârşitul lunii trecute, Antena 1 s-a angajat să transmită cel mai important meci din fiecare etapă, indiferent când este programat acesta. 

Totodată, preşedintele CNA, Răsvan Popescu, a anunţat că, la jumătatea lunii septembrie, va avea o nouă întâlnire cu reprezentanţii Camina Trust, companie a grupului Intact, pentru a afla cât la sută din populaţia ţării poate vedea meciurile din Liga I. O astfel de întâlnire a avut loc şi la începutul lunii august, când CNA a propus ca, în lipsa unei alte soluţii, Guvernul să introducă meciurile din Liga I pe lista evenimentelor de importanţă majoră din România.

Postul Antena 1, alături de operatorul de cablu RCS&RDS, a câştigat în martie licitaţia pentru drepturile de televizare ale meciurilor din Liga I în următoarele trei sezoane, pentru suma de 102 milioane de euro. Majoritatea meciurilor sunt însă difuzate de noul post al grupului Intact, Gsp TV, lansat pe 25 iulie, la care are acces un procent relativ scăzut din populaţie.

CITIŢI ŞI Gsp TV, prea scump pentru cablişti Gsp TV tergiversează negocierile cu cabliştii Consorţiul RCS-RDS şi Antena 1, sub presiune  

Ne puteți urmări și pe Google News