Grecia, alertată de dispariţia unui român

Grecia, alertată de dispariţia unui român

Biroul Interpol din Atena, dar şi poliţia elenă se află în căutarea unui român dispărut dintr-un spital din Kathimerini, în cursul nopţii de 24 spre 25 august, însă până în prezent nu există niciun indiciu cu privire la locul unde s-ar putea afla acesta.

Consulul general al României la Salonic, Dumitru Hriţuleac, a declarat, astăzi, pentru Mediafax, că familia lui Manui a sesizat Consulatul general de la Salonic la data de 25 august, în ziua în care au constatat dispariţia bărbatului.

În aceeaşi zi, Consulatul a sesizat Poliţia şi Siguranţa din Kathimerini, care fuseseră deja anunţate de la spital în legătură cu dispariţia. Potrivit datelor obţinute de la spital de consulat, Ioan Florin Manui a fost adus cu o ambulanţă, în seara zilei de 24 august.

Acestuia i se făcuse rău exact la sosirea în vacanţă, în Grecia. Bărbatul suferă de epilepsie şi, potrivit medicilor, nu ar fi urmat tratamentul medical, consumând totodată băuturi alcoolice.

Ne puteți urmări și pe Google News

Medicii l-au sedat, iar noaptea, în jurul orei 12:00, familia a plecat de la spital la hotel. Ulterior, în cursul nopţii, bărbatul a avut o nouă criză, devenind violent.

Se pare că a căzut din pat, lovindu-se la cap. A avut nevoie de câteva copci, iar medicii au decis apoi să îl retragă din salonul în care se afla şi să-l instaleze singur într-o cameră.

Dimineaţa, acesta nu a mai fost de găsit. Fratele lui Manui susţine că medicii i-ar fi legat mâinile, însă acesta ar fi reuşit să desfacă legăturile şi să fugă. Pe de altă parte, spitalul din Kathimerini susţine că bărbatul a reuşit să smulgă gratiile de la fereastra camerei în care se afla, fugind pe geam, a mai spus Hriţuleac.

La 1 septembrie, familia Manui a apelat din nou la consulatul din Salonic, susţine Hriţuleac, cerând sprijin pentru multiplicarea unor afişe cu poza dispărutului şi telefoane de contact. De asemenea, familia Manui le-a cerut consulilor să-i pună în legătură cu un detectiv particular.

Sursa:Mediafax