Traiul în mediul rural îi atrage din ce în ce mai mult pe tinerii şcoliţi, iubitori de natură ori dornici să înceapă o afacere pe cont propriu.

Stresaţi de ritmul tot mai trepidant al vieţii citadine ori dornici să trăiască în mijlocul naturii, fără poluare şi prezenţa unui vecin inoportun la câţiva centimetri distanţă, în spatele unui perete de bloc, tot mai mulţi oameni caută să plece din oraşe. Printre ei se află şi familii de tineri, absolvenţi de facultate, care preferă să-şi aducă pe lume copiii într-un mediu mai puţin nociv. În comunism, a sta la ţară devenise o adevărată tragedie. Tinerii îşi alegeau facultatea în funcţie de perspectivele pe care le oferea pentru obţinerea unui post în oraş. De aceea, Politehnica era la mare căutare, iar cei născuţi şi crescuţi în mediul rural se zbăteau să devină, în lipsa unor studii superioare, funcţionari sau muncitori în fabricile patriei. Din 1990 până în 2005 peste un milion de români s-au mutat de la oraş la ţară.

„Moşierul“ Dinescu

Nici artiştii sau scriitorii nu mai vor să trăiască între betoane. Spre exemplu, în anii ’90, Mircea Dinescu s-a retras în portul Cetate (Dolj). Casa şi terenul le-a cumpărat din banii primiţi, în 1996, de la Sorin Ovidiu Vântu pentru pachetul de 33% din acţiuni pe care-l deţinea la Academia Caţavencu - 500.000 de dolari. „Eu aş vrea să mă întorc în Bucureşti peste vreo 20 de ani. Stau oricum mai mult la Cetate şi motivele sunt binecunoscute. Am casa pe care am refăcut-o şi unde este sediul fundaţiei mele. Am investit în agricultură: am pus o vie pe dealurile de la Cetate, de 54 de hectare. Am proiecte legate de turism: mi-am cumpărat un ponton. Treptat, transform un port mort, agricol, într-unul cultural şi turistic“, spune Dinescu.

Locuiesc „aproape de afacere“

Familia Băcanu locuieşte de trei ani în comuna Furculeşti, judeţul Teleorman, după ce, până atunci, fuseseră orăşeni. Cosmin, capul familiei, în vârstă de 33 de ani, este absolvent a două facultăţi: Politehnică, specializarea inginerie economică, şi Agronomie. Soţia sa, Andreea, are 25 de ani şi a terminat ASE-ul, specializarea Finanţe-Bănci. La ţară au în proprietate o societate agricolă - SC Bă- canu, deţinând 600 de hectare de teren. Au pornit de la o afacere de familie pe care au dezvoltat-o şi s-au hotărât că cel mai bine ar fi să locuiască „aproape de afacere“, pentru a o putea administra mai bine. În plus, nu mai suportau aglomeraţ ia şi îşi doreau aer curat. Acum două luni, li s-a născut şi primul copil. Au o fetiţă pe care se bucură că o pot ţine departe de poluare.

„Avem independenţă“

„Nu cred că la oraş aş fi avut perspective mai bune ca la ţară“, spune Cosmin Băcanu. El adaugă că nu simte lipsa oraşului în niciun fel, iar casa de la ţară are telefon, cablu TV şi internet. Afacerile se discută într-un birou elegant, cu toate facilităţile vieţii moderne. Ajunge cel puţin o dată pe săptămână în oraşul cel mai apropiat, Alexandria, sau în Bucureşti, pentru cumpărături, spectacole de teatru sau cinematograf. Consideră că cel mai mare avantaj al faptului că are propria afacere la ţară este independenţa, esenţială pentru un tânăr. În afara campaniei agricole care durează 3-4 luni, este liber să se ocupe de alte activităţi şi de familie. În plus, niciodată nu trebuie să fie la serviciu la o oră fixă şi nici să stea opt ore într-un birou.

Legislaţie sub semnul întrebării

Îşi doreşte ca situaţia de la noi să ajungă similară cu cea a fermierilor din Occident şi crede că poate contribui la aceasta, prin achiziţia de utilaje şi adoptarea unor tehnologii noi.

Tot ceea ce a realizat până acum s-a bazat pe munca proprie şi pe moştenirea de la părinţi. Spune că a auzit de existenţa unei legi care prevede ca statul să ofere tinerilor căsătoriţi care se stabilesc la ţară suma de 40.000 de euro pentru întemeierea unei gospodării, dar nu s-a interesat de realitatea acestui zvon. Prietenul lui, Nicolae Adrian, s-a stabilit împreună cu familia în satul Florica. Are o asociaţie agricolă similară şi a auzit, la rândul său, de o lege ce ar acorda bani tinerilor care încep o afacere în domeniu.

„Ne-am acomodat repede“

Soţii Florica Tină şi Erol Şerif sunt din Bucureşti şi, respectiv, Constanţa. Doamna Tină a fost funcţionar public la Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 3, Bucureşti. Soţul a lucrat ca ofiţer de radio-transmisiuni pe nave comerciale. „Ne-am acomodat foarte repede. Munca la casa pe care o avem acum a făcut să nu ne fie greu. Toată lumea se întreabă cum de soţului meu nu-i lipseşte marea“.

Acum cinci ani au venit în Moeciu de Sus, în zona Braşovului, iniţial pentru a achiziţiona un teren pentru o casă de vacanţă. Le-a plăcut foarte mult şi, pentru că zona avea deja potenţial turistic şi începuse să se dezvolte, au hotărât să-şi facă o pensiune şi apoi să se mute definitiv aici.

„Nu vrem să ne mai întoarcem“

De trei ani, Florica şi Erol au renunţat definitiv la ocupaţiile anterioare şi la viaţa din oraş pentru a administra propria pensiune, „La Turcu“, situată în apropierea rezervaţiei naturale Bucegi.

„Am construit vila în doi ani şi, spre sfârşit, aveam probleme cu banii, dar nu am vrut să plecăm. Ne-am rupt de oraş pentru că trebuia să ne implicăm în treburile de la pensiune. Nu ne-am mai întoarce niciodată în oraş. Câteodată, cam la o lună, venim în Bucureşti. Simt nevoia de agitaţie, dar nu durează decât o zi sau două, după care nu mai suport aglomeraţia. Venim ca să ne rezolvăm afacerile, îmi văd prietenele şi fiul, apoi plecăm“, povesteşte doamna Tină. La Moeciu au telefon şi cablu TV şi, în curând, aşteaptă să aibă şi internet, pentru a păstra totuşi legătura cu oraşul.

„Viaţa la ţară e mai curată“

Preotul Ion Soare a stat în Constanţa, dar de 16 ani locuieşte împreună cu soţia - Elena Violeta - şi cei doi copii în comuna Cumpăna. Spune că a renunţat la viaţa de oraş pentru că era important să fie alături de biserică şi de enoriaşi. E bucuros că poate respira aer curat şi îşi poate cultiva grădina, în care a plantat legume, vie, pomi fructiferi, dar şi trandafiri şi gazon.

De la primărie a primit 500 de mp pentru a-şi construi casa, în baza unei legi care stipulează atribuirea de teren pentru cei care au locul de muncă la ţară şi doresc să se stabilească acolo. Fiul părintelui Soare, în vârstă de 12 ani, practică dansul sportiv şi merge de 4-5 ori pe săptămână, pentru antrenament şi concursuri, la Constanţa, însă nu şi-ar dori să plece definitiv în oraş.

FĂRĂ STRES

La ţară scapi de nazurile vecinilor

Viorica şi Gabriel-Paul Baciu stau din 2003 în satul Ogrăzi, din judeţul Buzău. De profesie ingineri mecanici, soţii Baciu au locuit şi lucrat în Buzău. În prezent, capul familiei este senator de Buzău. Deşi spune că mutarea la ţară a necesitat un efort de voinţă (susţinut de apropierea de oraş), doamna Baciu consideră că pasul făcut are mari avantaje: trăieşte în mijlocul naturii, poate creşte animale, nu mai trebuie să suporte nazurile vecinilor, face mai multă mişcare şi nici nu mai plăteşte întreţinerea de la bloc. Şi, totuşi, viaţa la ţară nu este neapărat ieftină, poate şi din cauza celor şase câini pe care îi creşte. Deşi familia cultivă şi legume, curtea, devenită un adevărat parc, este destinată mai degrabă plantelor ornamentale.

LEGISLAŢIE

Sprijinirea tinerilor de la ţară

Legea nr. 646/2002 privind sprijinul acordat de stat tinerilor din mediul rural prevede ca, pentru persoanele de până în 40 de ani, care se stabilesc în mediul rural sau desfăşoară acolo o activitate cu caracter agricol ori neagricol, statul să acorde mai multe facilităţi. Acestea sunt: A) atribuirea în proprietate, cu titlu gratuit, a unor terenuri de până la 1.000 mp pentru construirea de locuinţe şi anexe gospodăreşti; B) atribuirea în folosinţă a unor terenuri agricole de până la 10 ha; C) scutirea de la plata taxei procentuale, stabilită potrivit prevederilor art. 92 alin. (4) şi (5) din Legea fondului funciar. Cei care doresc să beneficieze de prevederile acestei legi trebuie să se adreseze primăriilor locale.

APROAPE DE NATURĂ

Intelectuali „cu vechime“ la sat

Elena Sin este profesoară de limba română, originară din oraşul sucevean Siret, aflat la graniţa cu Ucraina. În 1972 s-a stabilit, împreună cu soţul, Alexandru, profesor de fizică-chimie, în satul Nenciuleşti, din judeţul Teleorman. După căsătorie, singura consolare a traiului departe de casă a fost asemănarea cadrului natural cu cel al zonei din care provine. „A fost ca un refugiu pentru mine. Nu mi-a fost uşor, mai ales după ce copiii au plecat la liceu şi au fost nevoiţi să stea în gazdă. Însă în ziua de azi cred că viaţa la ţară are mai mult avantaje, iar nepoţii sunt încântaţi: cum ajung la noi, se poartă precum caii sălbatici, parcă ar zbura, încântaţi de libertate“. Mircea Preda, un profesor de matematică de 36 de ani, acum viceprimar al comunei Nenciuleşti, spune că, deşi viaţa la ţară presupune muncă multă, praf şi lipsa evenimentelor culturale, se bucură să meargă desculţ prin curte, printre plante.