Consumatorii americani au cheltuit în lunile mai şi iunie mai mulţi bani pe benzină decât pe autoturisme sau piese de schimb pentru acestea, situaţie cu care se confruntă pentru prima dată în 20 de ani, precizează site-ul Bloomberg.
Benzina a reprezentat 4,4% din cheltuielile lunii iunie, comparativ cu 3,9%, cât au reprezentat sumele de bani alocate pentru achiziţionarea de maşini şi piese auto a informat Biroul de Analiză Economică al SUA.
În luna mai, ambele valori reprezentau circa 4% din consum. Ultima dată când benzina a depăşit costurile pentru maşini şi componente auto a fost în luna ianuarie 1982.
Preţurile record înregistrate la benzinării afectează deja cererea de benzină în Statele Unite, care a înregistrat un minim al ultimilor ani în primele şapte luni ale anului, iar aceste cheltuieli de consum reprezintă mai mult de două treimi din economia Americii.
(16:00)
Sursa:Dailybusiness