Triplusaltistul Marian Oprea, cea mai mare speranţă a atletismului românesc la Beijing, a ajuns în Satul Olimpic de-abia luni seară.
După ce, în iulie, a câştigat un concurs desfăşurat la Stockholm, Oprea, care a suferit destule accidentări în ultimii ani, a mers la o clinică din Siena (Italia). „N-am nimic, a fost doar un control“, ne-a mărturisit ieri „Struţul“. Cu porecla asta s-a ales prin liceu. „Colegii mi-au zis aşa, ei ştiu de ce. Oricum, nu mă deranjează“.
N-are încredere în vicleanul Olsson
Marele său rival, suedezul Christian Olsson, care i-a „furat“ aurul acum patru ani, la Atena, se pretinde accidentat. „Staţi liniş- tiţi, că nu e chiar aşa. Din moment ce a purtat drapelul la deschidere, nu există să nu participe!“.
Oprea n-are talismane sau superstiţii, are însă patru tatuaje pe spate. Pe unul dintre ele l-a făcut în 2001, după prima vizită în Beijing. „E simbolul zodiei mele, Gemeni. Îmi plac tatuajele, sunt o chestie intimă“, ne-a povestit.
Oprea e un pasionat al zodiacului: „În cel chinezesc sunt câine…“. Îi place la Beijing, chiar dacă e foarte cald („Ce, în ţară nu e?“). Nu se omoară după specialităţ ile culinare chinezeşti (gândaci, şerpi, câini): „Au mâncare europeană pe toate drumurile“.
„Consider că am primit destulă atenţie“ Oprea nu e deranjat că un alt piteştean, Adrian Mutu, e mai mediatizat într-o lună decât a fost el în toată cariera. Deşi „Briliantul“ e la ani-lumină distanţă de performanţele sale (vicecampion olimpic, vicecampion mondial, „bronz“ european). Omul care „zboară“ mai mult de 17 metri rămâne modest: „Nu mă omor după apariţiile în presă, pentru ce am făcut eu în sport consider că am primit destulă atenţie…“.
Singurul medaliat mondial
Marian Oprea (26 de ani) este singurul bărbat din delegaţia de atletism a României. Piteşteanul este deocamdată singurul medaliat al atletismului masculin românesc la Campionatele Mondiale. În 2005, la Helsinki, Oprea a venit ca mare favorit la cucerirea aurului. A concurat însă cu dureri puternice la călcâi şi a încheiat competiţia cu medalia de bronz la gât, după ce, cu un ultim efort, a reuşit să sară 17.40 metri la ultima încercare.
Cea mai bună săritură a „Struţului“ la competiţiile în aer liber a măsurat 17,81 metri, performanţă realizată pe 5 iulie 2005, la Lausanne. În acest an, Oprea a sărit cel mai mult (17,28 metri) la Campionatele Naţionale, desfăşurate în luna iulie, la Bucureşti.
Corespondenţă din Beijing