O treime din albi, victime ale rasismului

O treime din albi, victime ale rasismului

Tot mai mulţi albi din Marea Britanie consideră că sunt victime ale prejudecăţilor rasiale, se precizează într-un raport oficial, citat de Daily Mail.

Dintre persoanele intervievate, una din trei a spus că se aşteaptă să fie tratate mult mai prost decât minoritarii atunci când solicită serviciile publice.

În acelaşi timp, numărul albilor care se plâng că au fost refuzaţi pe motive rasiale atunci când au solicitat un job s-a dublat în ultimii doi ani, se precizează într-un comunicatul Guvernului.

Albii simt că influenţează foarte puţin deciziile guvernamentale, doar 19% dintre ei considerând că au un cuvânt de spus în acest sens, spre deosebire de persoanele de origine africană, cu 41%, persoanele provenite din Banladesh, cu 36%, şi cei veniţi din India, care consideră în proporţie de 35% că au puterea de a influenţa deciziile Guvernului.

Studiul a mai arătat că persoanele albe sunt mai dispuse să afirme că sunt victime ale discriminării rasiale şi că, din acest motiv, sunt trataţi fără consideraţie la cel puţin unul dintre serviciile publice, printre care poliţia, închisorile, tribunalele, primăriile locale, şcolile ş.a.

Comandat de Guvernul britanic, studiu s-a efectuat asupra unui eşantion de 15.000 de persoane.

(16:25)

 

Ne puteți urmări și pe Google News