Secretarul de stat în MIRA, Paul Dobre, a prezentat în această dimineaţă raportul privind pagubele produse de inundaţiile din ultimele zile.
Astfel, potrivit evaluării, şase judeţe sunt afectate de revărsările râurilor, numărul persoanelor evacuate ajungând la 15.834, din care 9.323 în Neamţ. Numărul persoanelor decedate a rămas la cinci, iar în momentul de faţă sunt distruse 217 locuinţe, alte 123 fiind în prag de prăbuşire şi 3.985, inundate. De asemenea, până în această dimineaţă, apa inundase 9.382 de gospodării şi distrusese 10.701 fântâni.
Paul Dobre a precizat că, potrivit datelor pe care le are, şi drumurile au fost atinse de viituri. Au fost afectaţi peste 7,2 km de drum naţional şi 1.103 km de drum judeţean şi comunale. De asemenea, 1.524 de poduri şi podeţe au fost afectate şi 10.701 de fântâni, a informat Secretarul de Stat al MIRA.
În localităţile situate în amonte de acumularea Stânca-Costeşti debitele Prutului sunt în scădere, Dobre precizând că la Rădăuţi-Prut este posibil accesul, iar în localitatea Săuceşti apele s-au retras foarte mult. Debitele Prutului şi Siretului, în scădere
Directorul Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), Petre Stanciu, a anunţat că debitele Siretului şi Prutului sunt în scădere şi că nu mai există viituri din amonte şi nici pericol în zona acumulării Stânca-Costeşti, "exploatată în siguranţă". În ceea ce priveşte lacul de acumulare de la Stânca Costeşti, care a început să fie golit de aseară, acesta "se exploatează conform acordului cu Republica Moldova", iar debitele care se acumulează sunt stabilizate, preconizându-se o scădere în intervalul următor, a precizat Stanciu.
Hidrologii au actualizat ieri avertizarea cod roşu, care a fost extinsă şi pe zona riverană Prutului, în aval de barajul de la Stânca Costeşti, după ce specialiştii prelungiseră, anterior, atenţionarea hidrologică până astăzi, la 16:00, pentru cursul mijlociu al Siretului, sectorul Nicolae Bălcescu - acumularea Galbeni, şi Prut, pe sectorul din aval de Oroftiana - amonte acumularea Stânca Costeşti, zone din judeţele Botoşani, Neamţ şi Bacău.
Codul roşu, prelungit pe Prut
Hidrologii au prelungit codul roşu pentru râul Prut până mâine la ora 12:00. Judeţele ameninţate de viituri în acest caz sunt Botoşani şi Iaşi. Avertizarea cu cod roşu a intrat în vigoare vineri, la ora 13:00.
Codul portocaliu valabil pentru cursul mijlociu al Siretului în sectorul Nicolae Bălcescu - Galbeni şi pe Prut, sectorul aval de Sculeni - Ungheni. Astfel, judeţele avizate sunt Neamţ, Bacău şi Iaşi.
De asemenea, se menţine codul galben pe cursul mijlociu şi inferior al Siretului, sectorul Galben - Lungoci şi pe Prutul mijlociu, sectorul Ungheni - Prisăcani. Judeţele avizate sunt Bacău, Vrancea, Galaţi şi Iaşi. Sursa: Mediafax Citiţi şi "Diguri de solidaritate în apărarea sinistraţilor"!
Ne trebuie „mii de kilometri de diguri“ Preşedintele, la cârma crizei inundaţiilor
Politicienii au vizitat zonele sinistrate | VIDEO
Nordul ţării, înecat sub o Dunăre căzută din cer
Deţinuţii vor sa îi ajute pe sinistraţi ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 15:29