În China, preşedintele COSR va sta tot timpul alături de sportivii tricolori.
Octavian Morariu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), va sta permanent alături de sportivi la Jocurile Olimpice de la Beijing. Şeful COSR a mărturisit pentru EVZ că se simte cel mai bine în compania fetelor de la canotaj.
EVZ: Domnule Morariu, care vor fi sporturile care se vor întoarce cu medalii de la Beijing pentru România? Octavian Morariu: Pe primul loc aş pune gimnastica, apoi canotajul, handbalul, dar şi înotul, atletismul, boxul, judoul. La tir, avem cinci sportivi calificaţi, care sunt foarte bine clasaţi în ierarhiile mondiale.
Aţi avut timp să staţi de vorbă cu fiecare sportiv în parte? Îi cunosc pe majoritatea încă de pe vremea când eram preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport. Tot timpul am ţinut legătura cu ei şi voi fi alături de ei pe toată durata Jocurilor Olimpice, de dimineaţă până seara. Deja canotoarele m-au atacat cu întrebări: „Când veniţi? Cât staţi cu noi?“. Fetele de la canotaj sunt febleţea mea! Dopajul, veşnica problemă
Va reuşi România să se menţină între primele 14 ţări în clasamentul pe medalii, aşa cum face de la Melbourne 1956? Asistăm la diminuarea fenomenului sportiv în România. Delegaţia noastră este mai mică decât la Atena şi la Sydney. În plus, există tot mai multe state care cuceresc medalii. Astăzi, să fii al 14-lea din numeroasele ţări care iau o medalie este o mare performanţă. În plus, chinezii, la ei acasă, vor dori să obţină cât mai multe medalii.
Această dorinţă le va face pe gazde să „umble“ la arbitri? Nu. Eu am încredere în arbitri şi nu cred că este corect să punem presiune pe ei înainte de competiţ ie.
Cât de „curată“ va fi această ediţie a Jocurilor Olimpice, din punct de vedere al dopajului? Comitetul Internaţional Olimpic are o mare problemă vizavi de diversificarea şi de subtilitatea tot mai mare a dopajului, un domeniu care devine din ce în ce mai sofisticat. Fiecare sportiv român care merge la Beijing a semnat o convenţie antidoping. Aurul olimpic, răsplătit cu o liră în Marea Britanie! Cum aţi reuşit să ajungeţi la posibilitatea de a oferi peste 100.000 de euro pentru o medalie de aur? Este mult sau puţin în comparaţie cu alte state? Încet-încet, şi autorităţile române s-au obişnuit cu ideea că sportul trebuie susţinut, că sportivii trebuie motivaţi financiar. Când sportul românesc va depăşi această perioadă de tranziţie, premiile vor fi cu siguranţă mai mari, fiindcă vor apărea noi sponsori. Marea Britanie oferă ca premiu o liră sterlină şi multă glorie.
Intenţionaţi să demaraţi o colaborare cu Ministerul Învăţământului pentru ca sportul să redevină o materie serioasă în şcoli şi astfel să existe posibilitatea naşterii unor baze de selecţie lărgite? Reducerea sportului în şcoli este durerea mea cea mai mare. Profesorii de educaţie fizică nu mai sunt motivaţi şi nu mai sunt recunoscuţi. Sunt devalorizaţi. Pe de altă parte, părinţii îşi scutesc copiii de sport spunând că mai bine fac matematică. Este o greşeală enormă. Fac un apel şi la părinţi să-şi reamintească proverbul „Minte sănătoasă în corp sănătos“.
DRUM BUN!
Sportivii români, binecuvântaţi de un preot
Delegaţia olimpică a României a plecat aseară spre Beijing, unde se vor desfăşura Jocurile Olimpice între 8 şi 24 august. Sportivii, dintre care au lipsit echipa feminină de handbal şi lotul de canoe, care vor merge mai târziu în China, au decolat cu un charter, care a ajuns la Beijing în această dimineaţă, după nouă ore de zbor.
La Salonul oficial al Aeroportului „Henri Coandă“, olimpicii au fost binecuvântaţi de preotul Şerban Ştefan de la Snagov - Ciofliceni. De asemenea, ambasadorul Chinei în România a venit la aeroport să le ureze drum bun sportivilor.
„Plecăm încrezători. Fetele sunt bine. Cred că Olimpiadele vor fi din ce în ce mai grele pentru noi. Baza de selecţie este foarte restrânsă, iar antrenorii de la cluburi au salarii mici. Eu, personal, nu sunt nemulţumit de contractul meu cu COSR, însă pentru cei din ţară este foarte greu şi nu sunt motivaţi să mai caute copii“, ne-a declarat ieri Nicolae Forminte, antrenorulcoordonator al lotului feminin de gimnastică.
Pentru zbor, sportivii au renunţat la costumele turcoaz de la prezentarea oficială, fetele îmbră când pantaloni trei sferturi de culoare mov şi bluze albe cu imprimeuri, iar băieţii - pantaloni crem şi cămăşi albe. (Andrei Crăciun) PANICĂ
Capitala chineză, ţintă a unui grup de militanţi islamişti
Jocurile Olimpice de la Beijing par să devină cea mai ameninţată competiţie din istorie. Ultimul pe lista celor care şi-au exprimat intenţia de a perturba competiţia este un grup care-şi spune „Partidul islamic din Turkestan“. Potrivit cotidianului „Sunday Times“, această grupare a anunţat că va organiza atacuri cu terorişti sinucigaşi şi arme biologice la Beijing, avertizându-i pe sportivi şi pe turişti, în special pe cei musulmani, să stea departe de Jocurile Olimpice.
Ameninţarea a fost făcută prin intermediul unei înregistrări video ajunse la centrul de monitorizare a terorismului InterCenter, pe care apare un bărbat care s-a identificat ca fiind „Comandantul Seyfullah“. „Partidul islamic din Turkestan“ a revendicat mai multe atentate teroriste produse pe teritoriul Chinei, inclusiv pe cel de săptămână trecută, din oraşul Kunming, când două persoane au fost ucise în urma exploziei unor bombe plasate în autobuze.