Veteranii litoralului parchează la 2 Mai

Veteranii litoralului parchează la 2 Mai

Din aprilie şi până în septembrie ocupă plajele din vechea staţiune, fac nudism şi dorm la cort sau sub cerul liber.

Strada Falezei este primul indiciu care te duce către o bucată de plajă unde numai iniţiaţii îi înţeleg stilul de viaţă. Un drum asfaltat, cu vile turistice chiar la ieşirea din 2 Mai, se schimbă brusc cu unul de ţară, cu pietriş şi buruieni de-o parte şi de alta.

De sus, din deal, corturile sunt răsfirate pe plaja micuţă, iar maşinile sunt „aliniate“ de-a lungul drumului. La soare, turiştii dorm pe izopren, iar alţii direct pe nisip, cu o bere alături. Fac nudism şi nu-i interesează „gura lumii“. Nu îi deranjează nici algele veşnice de la malul mării şi nici bolovanii din apă sau câinii vagabonzi de pe plajă. Din contră, îi hrănesc şi au grijă de ei în fiecare zi. Vacanţă: din mai până în septembrie „În Bucureşti stau la casă. La mare de ce să stau? De fapt, eu nici nu dorm în cort, ci afară, pe izopren. Dimineaţa pot să dorm până mai târziu, aerul e mai curat, mai ai şi plăcerea să te lingă câinii sau să se lipească de tine. E bine, îţi aduce puţină căldură“, povesteşte Mircea Albu, de 36 de ani, din Bucureşti, care vine aici de 17 ani.

Pentru mulţi, vacanţa în 2 Mai începe în mai şi se termină la sfârşitul verii sau chiar la final de septembrie. „Ia zi, Samire, cam cât stau eu aici, la mare?“, este întrebarea pe care o adresează Liviu, care vine de 24 de ani în 2 Mai. „De multe ori se întâmplă să vină din primăvară, chiar mai înainte de 1 mai, şi să plece după 15 septembrie sau chiar în octombrie“, răspunde bărbatul cunoscut în zonă pentru mărgelele, brăţările şi accesoriile pe care le confecţionează.

„Uite, oamenii de la primele două «case» în stil provensal, de prin mai până în septembrie-octombrie stau pe aici. Au afaceri care le permit să fie cât de cât liberi“, arată un bărbat cu degetul chiar spre buza dealului. Singura regulă din 2 Mai este aceea că nu există reguli. „Este o altă lume, fără niciun fel de reguli impuse, îţi dă un sentiment de libertate profundă şi este locul unde te regăseşti“, este de părere Luminiţa, din Bucureşti, care îşi petrece concediile aici de 25 de ani. „Nu se stă cu slipul“ O bună parte a turiştilor fac nudism, după legile nescrise care există aici“. Nu se stă cu slipul. Aşa este dintotdeauna. Prin anii ’80, dacă treceau oamenii îmbrăcaţi pe aici, lumea fluiera pe plajă. Şi-atunci, de acolo, de la cazemată se dezbrăcau, treceau despuiaţi pe plajă şi se îmbrăcau la dig“, spune Mircea. Salvamar nu există, iar cel care se ocupă de siguranţa turiştilor lucrează de doi ani la barul de pe plajă. Aşa se face că cei de aici pot înota în voie.

„100 de braţe dus, 100 întors. Le număr“, mai spune Mircea. Pe plajă întâlneşti şi români stabiliţi în vestul Europei care vin să-şi petreacă concediile în 2 Mai, în fiecare vară. Unii chiar şi-au cumpărat „căsuţe ţărăneşti“ în sat. Seara, bere pe terasă „Libertatea mă costă destul de scump. Fiecare are un loc simbolic unde se naşte şi unde moare. La mine, locul ăsta este 2 Mai“, susţine Mircea. Seara, în ţinute hippie sau îmbrăcaţi lejer, îi găseşte pe „2 maişti“ pe terasa de pe plajă, la poveşti sau la un joc de cărţi, cu o bere sau mai multe în faţă. Sunt aceiaşi oameni din fiecare an, care petrec în fiecare seară de vară la malul mării, pe terasă sau se adună în jurul unui foc pe plajă. Oameni care îşi ascultă muzica, care preferă jazz, blues şi rock, care cântă la chitară sau dansează până dimineaţa şi pe care îi găseşti a doua zi pe plajă cu o carte în mână. ÎN NATURĂ Algele şi turiştii convieţuiesc în pace Zilele trecute, autorităţile au strâns de pe malul mării patru tone de alge, ocolind însă plaja de la 2 Mai, unde niciun turist nu a simţit vreo preocupare în acest sens. "Nu am văzut pe nimeni să vină să le ridice, nu am văzut nicio maşină. Dar pe cine deranjează? Pe mine mai puţin, pe copii poate că da, că le e mai greu să înoate la mal. Noi înotăm mai departe şi nu ne deranjează", spune un bucureştean care vine cu familie cu tot la mare, din doi în doi ani.

De fapt, turiştii de la 2 Mai au cu totul alte preocupări decât să strâmbe din nas la vederea vegetaţiei marine: să înoate în pielea goală, să bea bere rece, să asculte muzică şi să joace rummy. (Gabriela Zanfir)

Ne puteți urmări și pe Google News