Start fals în Liga I! Prefaţată de scandaluri între conducători şi de promisiunea că vom vedea spectacol, competiţia internă a demarat ieri plictisitor.
Începute la aceeaşi oră, partidele FC Braşov - Unirea Urziceni, scor 1-0, şi Universitatea Craiova - Poli Iaşi, scor 2-0, le-au tăiat microbiştilor, încă din startul sezonului, cheful de fotbal. Nivelul jocului etalat în cele două întâlniri a fost la fel de redus precum spectatorii prezenţi la meciul de la Craiova, confruntare disputată cu porţile închise!
> Duelul dintre nou-promovata FC Braşov şi Unirea Urziceni - echipă calificată în Cupa UEFA, s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 1-0, la capătul unui meci dezgustător;
> În minutul 19 al partidei de la Braşov, gazdele au cerut penalty după un duel între Galamaz şi Hadnagy, însă „centralul“ Alexandru Tudor a hotărât să-l avertizeze pe atacantul gazdelor pentru simulare; > Bogdan Stelea, goalkeeperul „stegarilor“, a debutat în tricoul Braşovului la 40 de ani, chiar împotriva Unirii Urziceni, formaţia la care a evoluat în sezonul trecut.
> Nici partida de la Craiova n-a fost spectaculoasă, „Ştiinţa“ impunânduse, scor 2-0, în faţa Politehnicii Iaşi;
> Marcatorul primului gol al sezonului, Andrei Prepeliţă, s-a accidentat destul de grav, fiind înlocuit în repriza secundă şi transportat la spital.
LIGA I UNIV. CRAIOVA - POLI IAŞI . . 2-0 Marcatori: Prepeliţă (62), Bărboianu ( 88)
CRAIOVA: Bornescu 5 - Dănănaie 5, Găman 5, Mitchell 6, Rose 5 - Prepeliţă 6 (67, Bărboianu 7), D. Stoica 6, Gîngioveanu 6 - Wobay 6 (84, Firţulescu), Fl. Costea 5 (60, Dina 6) - Baird 6. Antrenor: Nicolo Napoli
IAŞI: Brăneţ 5 - Buta 5, Onuţ 5 (37, R. Ciobanu 5), L. Munteanu 5, Pecnik 5 - Milea 5, Naidin 5 (57, Sfârlea 4) - Cr. Bratu 4, Bernsjak 4 (66, Viveiros 5), R. Miclea 6 - Bâlbă 5. Antrenor: Ionuţ Popa
Stadion: „Extensiv“ - Craiova; Spectatori: -; Arbitri: V. Berbecaru 6 - G. Szabo 6, H. Bochiş 6.
LIGA I
FC BRAŞOV - URZICENI . . . . . . 1-0 Marcator: Oroş (90+4)
FC BRAŞOV: Stelea 6 - Duarte 5, N. Constantin 5, Oroş 7, Cr. Ionescu 5 - M. Roman 5 (75, Senin 4), Măldărăşanu 5, Ilyeş 5, C. Munteanu 5 (64, Fabinho 5) - Zaharia 5, Hadnagy 4 (53, Sburlea 5). Antrenor: Răzvan Lucescu.
URZICENI: D. Tudor 6 - E. Nicu 5, Galamaz 5, Mehmedovici 5, Brandan 5 - Rusescu 5 (79, Onofraş), Mara 4 (87, Bordeanu), S. Frunză 4 (46, T. Bălan 5), Pădureţu 5, I. Apostol 5 - Dănălache 5. Antrenor: Dan Petrescu.
Stadion: „Tineretului“ - Braşov; Spectatori: 10.000; Eliminat: T. Bălan (90+2) Arbitri: A. Tudor 6 - C. Nica 6, C. Fecioru 6.