Patru persoane au fost rănite la o fabrică de bere din Lancrăm, în judeţul Alba, după ce o instalaţie de spălare cu sodă caustică a cedat şi i-a stropit pe angajaţii care se aflau în apropiere, unul dintre muncitori fiind în stare gravă.
Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba, Dorel Sofica, a declarat, citat de Mediafax, că nu a fost vorba de o situaţie de urgenţă sau de o explozie, ci de un accident.
Primele cercetări arată că incidentul s-a produs după ce îmbinările de la conductele instalaţiei de spălare cu sodă caustică au cedat, iar lichidul i-a stropit pe angajaţii aflaţi în apropiere.
Şeful gărzii de la secţia urgenţe a Spitalului Judeţean Alba, doctorul Carmen Rizea, a declarat că trei persoane au fost aduse la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul spitalului, cu arsuri pe faţă, mai ales pe pleoape.
"Dintre aceştia, unul este în stare gravă, cu arsuri de gradul III la nivelul ochilor şi corneei, luându-se decizia să fie trimis de urgenţă la Clinica de Oftalmologie din Cluj-Napoca, deoarece riscă să îşi piardă vederea", a spus Rizea, citat de Mediafax.
(17:23)