Meciul Egipt-Iran, anulat din motive politice

Meciul Egipt-Iran, anulat din motive politice

Federaţia Egipteană de Fotbal a decis să anuleze un meci amical cu reprezentativa Iranului, ce urma să aibă loc la 20 august, în Emiratele Arabe Unite, din motive de ordin politic, a declarat, vineri, preşedintele forului de la Cairo, Samir Zaher, informează AFP, preluată de Mediafax.

"Am decis să anulăm meciul din cauza relaţiilor tensionate dintre cele Cairo şi Teheran", a declarat Zaher, făcând referire la faptul că Egiptul a protestat faţă de un documentar iranian pe tema asasinării, în 1981, a fostului preşedinte egiptean Anouar al-Sadate.

"În ultimele zece zile am fost în contact cu Ministerul Afacerilor Externe pentru a urmări evoluţia situaţiei şi în final am decis să anulăm meciul pentru a nu risca să provocăm, într-un fel sau altul, creşterea tensiunilor", a explicat preşedintele federaţiei egiptene.

La 7 iulie, Egiptul s-a plâns autorităţilor din Iran din cauza unui documentar difuzat de postul public de televiziune şi care trata, potrivit producătorilor, "asasinatul revoluţionar al preşedintelui egiptean trădător de către martirul Khaled Eslambouli".

Principalul acuzat în cazul asasinatului lui Sadate, Khaled Eslambouli, a fost condamnat la moarte şi executat în 1982.

Relaţiile dintre Iran şi Egipt s-au înrăutăţit după ce Teheranul a rupt relaţiile diplomatice cu Cairo, în 1980, protestând, astfel, faţă de recunoaşterea Israelului, cu un an înainte.

(19:15)

 

Ne puteți urmări și pe Google News