Administratorul delegat al clubului Catania Calcio, Pietro Lo Monaco, a declarat,azi, că gruparea italiană nu este interesată de fundaşul dreapta la echipei Getafe, Cosmin Contra, deoarece acesta este un jucător bătrân, informează Mediafax.
"Este adevărat că am primit o propunere de a-l transfera pe Contra la Catania, dar jucătorul nu ne interesează din cauza vârstei. La 32 de ani, Contra nu intră în programul clubului nostru. Vrem să creştem jucători tineri şi transferăm doar fotbalişti în plină maturitate", a spus Lo Monaco.
Cosmin Contra, în vârstă de 32 de ani, a fost propus clubului Catania de fostul impresar Ioan Becali.
Catania l-a achiziţionat în urmă cu câteva zile pe mijlocaşul stelist Nicolae Dică, pentru transferul căruia a plătit două milioane de euro.
(19:45)