„Recunoaşterea independenţei Kosovo a fost o mare greşeală“

„Recunoaşterea independenţei Kosovo a fost o mare greşeală“

„Recunoaşterea independenţei Kosovo de către SUA este o greşeală gravă şi va duce la escaladarea tensiunilor în Balcani“, a declarat fostul ambasador american la Organizaţia Naţiunilor Unite, John Bolton, într-un interviu acordat agenţiei ruse Interfax.

Sârbii bosniaci se vor întreba, la rândul lor, de ce să nu se rupă de Bosnia-Herţegovina de vreme ce Kosovo s-a putut rupe de Serbia, în timp ce democraţii de la Belgrad se vor întreba de ce aspiraţiile lor europene le-au fost răsplătite prin recunoaşterea noului stat din Balcani, a explicat Bolton, în prezent membru al grupului de reflecţie conservator American Enterprise Institute. Potrivit lui Bolton, susţinerea acordată Kosovo de către Statele Unite ar fi avut sens doar în urmă cu 15 ani, când fotoliul de preşedinte al fostei Iugoslavii era ocupat de Slobodan Miloşevici. Americanii de rând nu au niciun punct de vedere în privinţa statutului Kosovo, poziţia SUA fiind, în întregime, „opera“ Departamentului de Stat, a mai spus John Bolton.

Ne puteți urmări și pe Google News