Vadim îl ameninţă pe Băsescu

Vadim îl ameninţă pe Băsescu

PRM şi PSD plănuiesc suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor susţine că a discutat deja acest subiect cu preşedintele Senatului, social-democratul Nicolae Văcăroiu.

În opinia liderului PRM, şeful statului se face vinovat de iresponsabilitate în ceea ce priveşte atribuţiile constituţionale. Afirmaţiile liderului PRM vin la aproximativ o săptămână după ce preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a declarat că preşedintele Traian Băsescu încalcă în mod constant Constituţia şi ar putea fi suspendat din nou de Parlament, în toamnă.

Văcăroiu a negat, prin putătorul său de cuvânt, înţelegerea cu Vadim.

"Îl vom da jos pe Băsescu. Îl suspendăm definitiv... Eu am vorbit şi cu Văcăroiu. Păi, ce motivaţie? C-a încălcat Constituţia de trei ori pe zi", a declarat Vadim.

"Ne aflăm într-un an electoral şi se fac tot felul de declaraţii, unele adevărate, altele false, negăm orice înţelegere între preşedintele Senatului şi Vadim", a precizat purtătorul de cuvânt al lui Nicolae Văcăroiu, Andrei Alexandru.

Sursa: Realitatea

Ne puteți urmări și pe Google News