Ministrul italian de Justiţie, Angelo Alfano, a apărat, într-un interviu, proiectul guvernului Berlusconi de limitarea a ascultărilor telefonice, măsură blamată de către stânga italiană şi de către magistraţi, în numele protecţiei vieţii private, informează AFP.
"Dreptul la viaţă privată este un drept inviolabil. Este nevoie să restaurăm echilibrul între cele două drepturi: cel de a ancheta şi cel de a proteja viaţa privată. Momentan, acesta din urmă este neglijat în totalitate", a declarat ministrul, într-un interviu acordat cotidianului Il Messaggero.
Noul şef al executivului italian a propus dezbaterii, la finalul săptămânii trecute, un proiect al Consiliul de miniştri care propune folosirea ascultărilor telefonice doar în anchetele privind terorismul şi crima organizată.
Totodată, proiectu prevede că ascultările ilegale şi difuzarea înregistrărilor de către media va fi pedepsită cu cinci ani de puşcărie.
Proiectul a fost respins de stânga italiană, argumentând că "zeci de anchete nu vor mai fi posibile", în special cele care privesc "criminalitatea". Şi pentru Asociaţia Naţională a Magistraţilor, principalul sindicat al acestei profesii, "a renunţa la ascultările telefonice", care sunt "de cele mai multe ori singura probă" folosită de anchetatori, "va reduce lupta împotriva criminalităţii".
Noul şef al Guvernului, Silvio Berlusconi, a fost şi el urmărit în aproximativ zeci de cazuri de corupţie şi fraudă fiscală.
În sprijinul proiectului, ministrul justiţiei pune în faţă necesitatea de a diminua numărul acestor proceduri, subliniind că "milioane de cetăţeni sunt ascultaţi". "În ceea ce priveşte regurgerea la aascultările telefonice, deţinem recordul mondial", a afirmat el.
(12:40)