În emisiunea televizată la care a participat în această seară, reşedintele Traian Băsescu a făcut referire şi la relaţia sa cu premierul Tăriceanu.
Traian Băsescu a infirmat părerile analistilor politici care consideră că relaţiile dintre el şi primul-ministru au început să fie mai amiabile. Preşedintele a declarat că nu mai crede în premierul Călin Popescu Tăriceanu, motiv pentru care acesta nu îi mai poate fi partener, menţionând că nu înţelege de ce preşedintele PNL a intrat în joc cu Geoană şi Iliescu pentru suspendarea sa.
"Eu voi avea tot timpul respect pentru liberali. Au fost partenerii mei, m-au ajutat să câştig alegerile prezidenţiale, i-am ajutat să vină la guvernare. Din păcate însă pentru domnul Tăriceanu, care a făcut înţelegerea cu Geoană, cu Iliescu, pentru suspendarea preşedintelui, în condiţiile în care, îmi aduc aminte perfect, pe 23 martie i-am dat un telefon, ştiam ce urmează să se întâmple, i-am dat un telefon: "Crezi că o să-ţi fie mai bine cu PSD-ul?". A fost o întrebare retorică pe care i-am pus-o", a spus Băsescu. El a repetat că ştia toate aranjamentele făcute care au dus la suspendarea sa. "De ce a intrat în acest joc nu o să-l înţeleg niciodată, şi nu îmi poate fi partener Tăriceanu. Nu poate fi partener, eu nu mai cred în acest om", a spus Băsescu.
(21:27)