Concurs de ATV-uri

Concurs de ATV-uri

Paisprezece ATV-uri s-au înfruntat ieri, la Băbana, o comună aflată la 10 kilometri de Piteşti, într-o competiţie organizată cu prilejul zilei de 1 Mai.

Aceasta este a doua ediţie a evenimentului organizat de primărie şi Direcţia Judeţeană pentru Sport Argeş. Potrivit lui Iancu Niţă, reprezentant al DJS Argeş, în această vară va fi amenajată şi o pistă de „rallycross“, cu o lungime de peste trei kilometri. Aici urmează să se desfăşoare, la sfârşitul lui iulie, una dintre etapele Campionatului Naţional de Raliuri. În Argeş, mai există o asemenea pistă off road la Mioveni.   Primar excentric

Pe traseul de patru kilometri, piloţii motocicletelor cu patru roţi au fost nevoiţi să abordeze două pante extrem de periculoase. Acesta a fost şi motivul pentru care organizatorii au stabilit un interval minim de două minute, între startul fiecărui concurent, pentru ca, în cazul unui accident, să poată fi eliberată rapid pista.

Unul dintre competitori, cu numărul 1 în concurs, a fost chiar primarul comunei. La momentul premierii, Bebe Ivan a înlocuit casca de motociclist cu o perucă alb-roşie. Pentru că nu a obţinut un timp prea bun, nu şi-a acordat niciun premiu. Ivan este cunoscut pentru acţiunile sale excentrice. În urmă cu trei ani, el a construit în Băbana o pârtie de schi, deşi comuna se întinde într-o zonă de deal. Tot el a împodobit iarna trecută cel mai mic brad de Crăciun din ţară, de 40 de centimetri.

Câştigător a fost desemnat Daniel Dună. Bogdan Toma, în vârstă de 16 ani, a primit premiul „cel mai tânăr participant“, în timp ce Aurel Dragoş a primit premiul „cel mai vârstnic pilot de ATV“, la cei 58 de ani. Diplomele şi cupele au fost înmânate de primar şi de actorul Florin Călinescu, ai căror bunici sunt originari din Băbana. Apoi, toţi participanţii au primit „premii“ sub formă de mici şi bere.

Ne puteți urmări și pe Google News