Craiova, Vestul-Sălbatic al României

Craiova, Vestul-Sălbatic al României

Două clanuri de interlopi din Craiova s-au răfuit azi-noapte, în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă. Conflictul a fost oprit de un medic, care a blocat cu o ambulanţă maşinile romilor şi l-a imobilizat pe unul dintre agresori, care avea o armă. În Craiova au avut loc, în ultimele luni, mai multe conflicte de stradă în care s-au folosit arme de foc şi arme albe. Din cauza incidentelor, şeful Poliţiei municipiului Craiova, Ion Constantin, şi-a dat demisia, la sfârşitul anului trecut, iar comandantul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Dolj, comisar şef Georgel Enescu, a fost schimbat din funcţie la începutul anului.

În faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă, unul dintre agresori a tras două focuri de armă în plan vertical, după care a început o urmărire cu maşinile între cele două găşti. Au urmat alte focuri de armă, iar gloaneţele au spart geamul uneia dintre maşinile interlopilor. Conflictul a fost oprit de un medic, care se afla într-o ambulanţă, la faţa locului. Omul a blocat cu salvarea maşinile romilor, s-a dat jos şi l-a imobilizat pe unul dintre agresori, care avea un pistol în mână. Persoanele implicate în conflictul cu focuri de armă au fost reţinute, urmând să fie prezentate magistraţilor de la Judecătoria Craiova cu propunerea emiterii unor mandate de arestare pentru 29 de zile.

"Eram în faţa spitalului şi mă îndreptam pre Serviciul de Ambulanţă pentru a lăsa maşina. Am auzit împuşcături, am blocat strada cu ambulanţa şi am ieşit să vedem ce se întâmplă. Am văzut mai multe persoane şi un bărbat care avea un pistol. Am fugit după el, am reuşit să-l imobilizăm şi am chemat Poliţia Comunitară să ne ajute", a declarat medicul Sorin Voicu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului (IPJ) Dolj, subcomisar Stanca Giucă, în scandalul din curtea spitalului au fost implicate şase persoane.

Sursa citată a precizat că în conflict, care s-a produs la ora 9.15, au fost imiplicaţi membri a două familii din Craiova, ce s-au întâlnit în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă. Din primul grup au făcut parte patru persoane, iar din cel de-al doilea două persoane. Cele două familii veniseră la spital pentru a-şi rezolva probleme de sănătate. Cei patru membri ai uneia dintre familii se aflau într-un autoturism Fiat Croma, iar ceilalţi doi într-un autoturism BMW, a declarat subcomisar Stanca Giucă.

Pe fondul unor neînţelegeri mai vechi s-a iscat un conflict în curtea spitalului, fiind trase patru focuri de armă. Conform sursei citate, una dintre persoanele implicate în incident a fost agresată în urmă cu câteva luni de cei patru.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj a mai spus că cele şase persoane, între care şi un minor, vor fi prezentate instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

"Toate cele şase persoane au fost reţinute şi prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii publice şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Cei patru agresori aveau asupra lor două arme cu bile, două săbii şi o bâtă?, a adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

În urma conflictului, un bărbat s-a prezentat la Secţia 1 de Poliţie Craiova, unde a declarat că a mers la spital împreună cu copilul său pentru un control medical la care era programat şi că în timp ce se aflau în maşină mai multe persoane au început să tragă focuri de armă asupra autoturismului.

"Am fost programat să-mi scot firele de la operaţia pe care am suferit-o la cap. Eram în maşină cu fiul meu şi am văzut că cineva m-a urmărit cu o maşină până la spital. Eu am încercat să parchez maşina, moment în care au venit mai mulţi bărbaţi şi au tras cu pistolul asupra maşinii. Noroc că am reuşit să fug cu maşina, că altfel mă omorau şi pe mine şi pe fiul meu?, a spus Ion Petrache.

El susţine că scandalul ar fi izbucnit de la o datorie mai veche pe care o avea de plătit agresorilor.

"Când am fost în Franţa mi-au dat o mie de euro ca să-i aduc la Craiova. Pe drum mi s-a stricat maşina şi am intrat în banii lor. Pentru banii pe care i-am folosit mi-au solicitat dobândă, dar a crescut şi a ajuns la 5.000 de euro. Eu nu am fost de acord cu acest lucru", a mai spus Ion Petrache.

El mai susţine că în luna februarie a fost bătut de aceleaşi persoane, care l-ar fi ameninţat, în curtea spitalului, să-şi retragă plângerea pe care o făcuse la Poliţie împotriva lor.

Sursa: Mediafax

Ne puteți urmări și pe Google News