EURO 2008: România, fără surprize în lot

EURO 2008: România, fără surprize în lot

> DECIS. Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat că nu pregăteşte nicio surpriză în ceea ce priveşte lotul naţionalei României pentru Euro 2008. „Voi lua jucătorii care au muncit din greu şi ne-au ajutat să ne calificăm la turneul final. Nu vor exista surprize“, a declarat antrenorul, citat de site-ul oficial al competiţiei din această vară. Pe de altă parte, fundaşul Cristi Chivu a spus că „vom lupta pentru glorie, pentru respect şi pentru suporteri. Vrem ca fanii noştri să fie mândri de noi“.

> MĂSURI. UEFA a anunţat că la Euro, simulările, pedepsite cu cartonaş galben, vor putea fi sancţionate de instanţele disciplinare şi după meci, pe baza înregistrărilor video. Forul european le-a atras arbitrilor atenţia să pedepsească sever, prin eliminare, orice formă de violenţă pe teren.

> PERICOL. Mijlocaşul olandez Wesley Sneijder, adversar al tricolorilor la Euro, a declarat că a învăţat de la Pierre van Hooijdonk şi de la Ronald Koeman cum să execute loviturile libere. „Ronald Koeman mi-a spus să ţintesc golul dintre capetele celui de-al doilea şi celui de-al treilea jucător din zid. Am exersat la antrenament şi rezultatul a fost uimitor: din zece lovituri, nouă au fost goluri“, a spus Sneijder.

> CADOU UTILITAR. Arbitrii care vor oficia la Euro 2008 au primit câte un ceas special conceput de firma Hublot pentru măsurarea timpului la meciurile de fotbal. Pe cadran sunt două diviziuni, una cu 45 de minute şi cealaltă cu 60 de minute.

> RUGĂMINTE. Mai mulţi jucători din naţionala Cehiei i-au cerut mijlocaşului Pavel Nedved, de la Juventus Torino, să revină în prima reprezentativă, pentru a o ajuta la Europene. Nedved (35 de ani) s-a retras din selecţionata cehă după Mondialul din 2006.

Ne puteți urmări și pe Google News