Noul preşedinte cubanez, Raul Castro, a anunţat noi reforme economice, eliminând limitarea salariilor şi permiţând câtorva mii de persoane să cumpere casele proprietate de stat în care locuiesc.
Una dintre caracteristicile de bază ale sistemului comunist creat de fostul lider Fidel Castro în Cuba a fost încercarea de a crea o societate egalitară, unde medicii au salarii aproape egale cu muncitorii.
Potrivit BBC România, preluat de Mediafax, noul preşedinte vrea să modifice sistemul de salarizare, pentru a spori productivitatea muncii, astfel ca salariaţii să fie motivaţi să câştige mai mult. Într-un discurs transmis de postul public de televiziune, un analist economic a explicat că măsurile rămân compatibile cu sloganul socialist "fiecăruia după munca depusă".
Guvernul de la Havana va accelera şi acordarea de titluri de proprietate pentru cei care locuiesc în case aflate în proprietatea statului, în principal cei care pierdeau locuinţele la ieşirea la pensie - militari, muncitori în construcţii şi pe plantaţiile de trestie de zahăr, dar şi medici şi profesori. Cu toate că vor deveni proprietari ai locuinţelor, acestea nu vor putea fi nici vândute, nici cumpărate.
Începând din februarie, când a preluat oficial conducerea ţării, Raul Castro a ridicat mai multe restricţii impuse cetăţenilor cubanezi, care au acum posibilitatea să-şi cumpere DVD-uri, telefoane mobile sau computere. În ceea ce priveşte agricultura, el intenţionează să le permită micilor fermieri să preia de la stat terenuri necultivate.