Harlem Globetrotters au încheiat turneul românesc

Harlem Globetrotters au încheiat turneul românesc

Ultima reprezentaţie din România a americanilor de la Harlem Globetrotters a fost aşteptată cu un interes imens, însă a lăsat şi aici un gust amar.

Toate cele 1.500 de bilete puse în vânzare la spectacolul din Sala „Constantin Jude“, din Timişoara, au fost epuizate cu patru zile înainte. După show-urile de la Bucureşti, Sibiu şi Cluj-Napoca, „magicienii baschetului“ nu au rupt gura târgului nici în oraşul de pe Bega.

Spectatorii au plecat acasă cu zâmbetul pe buze, chiar dacă se aşteptau la mai mult de la acest spectacol. Au avut parte în schimb de divertisment „Made in USA“, bazat pe interacţiunea cu publicul. La Timişoara însă, în plus faţă de celelalte trei oraşe-gazdă, la sportivi s-a simţit şi oboseala acumulată. Nu au lipsit jongleriile cu mingea, glumele în care au fost implicaţi de la oameni de ordine, organizatori, comentatori până la spectatorii din tribune. La una dintre probe au avut de suferit chiar reprezentanţii municipalităţ ii, în frunte cu primarul şi viceprimarul Adrian Orza. Aceştia au fost udaţi din cap până-n picioare de o găleată de apă aruncată de vedeta Big Easy. „Ştiam, din alte spectacole, ce se va întâmpla. Am văzut direcţia din care vine apa şi eu, inginer de meserie, am măsurat şi am scăpat ieftin. Nu m-ar fi deranjat nici aşa“, povesteşte Orza.

Baschetbaliştii au plecat imediat după spectacol spre urmă- toarea staţie, Frankfurt. Ceea ce rămâne cu adevărat de valoare pentru oraş este renovarea şi cosmetizarea Sălii „Constantin Jude“

Ne puteți urmări și pe Google News