Ce preferă bogaţii României

Ce preferă bogaţii României

Potrivit unui studiu, din ce în ce mai mulţi români au prins gustul pentru achiziţionarea unor obiecte produse de case de lux precum Gucci, Louis Vuitton, Dolce Gabbana, Maseratii şi Ferarri. Astfel, conform cercetării, făcute de CPP Management, anul trecut au fost cumpărate 29 de maşini Maserati, şi 10 Ferarri. De asemenea, foarte căutate au devenit ceasurile exclusiviste de la Rolex, precum şi bijuteriile de la Chopard sau Cartier.

De asemenea, 100 de români au venituri anuale ce depăşesc o sută de milioane de euro, iar 500 de persoane au venituri anuale de zece milioane de euro, potrivit studiului "lifestyle database", cu detalii despre caracteristicile segmentului de consumatori de lux din România.

Mai mult, acelaşi studiu arată că 9.000 de români au conturi bancare de cel puţin o sută de mii de euro.

Valoarea industriei de lux locale depăşeste cu puţin 150 milioane euro, aici fiind incluse segmentele de modă, accesorii, bijuterii, ceasuri, auto şi decoraţiuni interioare/mobilier. Cifrele nu includ şi segmentele de hoteluri şi parfumerii.

Printre mărcile vestimentare de lux românii preferă şi cumpără Gucci, Louis Vuitton, Dolce Gabbana, Giorgio Armani, Hermes, Chanel, Prada, Christian Dior, Ralph Lauren şi Versace.

Numărul din ce în ce mai mare de clienţi români fideli mărcilor Gucci şi Louis Vuitton este şi motivul pentru care celebrele mărci au decis să intre pe piaţa românească în 2008.

Printre prezenţele pe piaţa românească în anul următor se numără şi accesoriile cu marca Bottega Venetta şi Burberry. Gigantul mondial în materie de produse de lux, Hermes, a confirmat şi el, în decembrie 2007 interesul pentru piaţa românească. Nu este de neglijat nici celebra marcă Ferrari, care îşi va deschide showroom-ul oficial în România în luna mai.

La capitolul eşecuri de piaţă se numără Escada, care şi-a închis magazinul de pe Calea Victoriei. Ca şi motiv al închiderii, Escada a indicat chiriile uriaşe şi faptul că femeile bogate încă mai achiziţionează produsele de peste hotare. Şi magazinul La Moda situat tot pe Calea Victoriei s-a închis, de asemenea, recent. Mărcile pe care le reprezentau erau Gianfranco Ferre, Valentino şi Luciano Soprani.

CPP Management, compania care a realizat studiul, este o firmă de consultanţă specializată în industria luxului.

Ne puteți urmări și pe Google News