Guvernatorul statului New York, implicat într-un caz de prostituţie

Guvernatorul statului New York, implicat într-un caz de prostituţie

Guvernatorul statului New York, Eliot Spitzer, a înaintat scuze familiei şi publicului pentru o "problemă privată", dar nu a făcut nici o referire la informaţiile publicate în New York Times, conform cărora ar fi implicat într-un caz de prostituţie.

Potrivit publicaţei, Spitzer a fost înregistrat, de o agenţie federală, în timp ce aranja o intâlnire cu o prostituată la un hotel din Washington. Guvernatorul nu a menţionat o eventuală demisie, iar consilierii săi nu au furnizat nici o altă informaţie, informează Reuters. Spitzer a fost Procurorul General al statului, înainte de a fi ales guvernator în noiembrie 2006, din partea democraţilor. Ca lider al biroului de combatere a crimei organizate al statului New York, Spitzer a condus cel puţin două anchete în cazuri de prostituţie, conform New York Times. Guvernatorul este căsătorit cu Silda Wall Spitzer din 1987 şi au împreună trei fiice.

Ne puteți urmări și pe Google News